Norme Coca 2023 - 2024

• asta deşi, lunar, peste 70 de bolnavi ţintuiţi la pat, dependenţi de alte persoane, solicită Casei Judeţene de Sănătate servicii medicale la domiciliu 

 

Deşi, lunar, peste 70 de brăileni solicită servicii medicale la domiciliu, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate le poate finanţa doar pentru 15 pacienţi. Este vorba despre un domeniu de servicii dezvoltat din anii 90 în statele europene, care a fost introdus şi în ţara noastră în pachetul de bază, începând cu anul 2008.

De precizat că serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de către furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, persoane fizice sau juridice autorizate şi evaluate în condiţiile legii pentru acordarea acestor tipuri de servicii, alţii decât medicii de familie. Aceste servicii se acordă ţinând seama de starea de sănătate a asiguratului, la recomandarea medicilor de specialitate din ambulatoriu, medicilor de familie şi medicilor de specialitate din spital la externarea asiguraţilor.

La nivelul Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului Brăila, în anul 2015 se află în contract un număr de şase furnizori de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu: SC EVITA SRL, SC HOME MEDICAL SERV, SC CAREPROLIFE SRL, SC MEDONIAL SRL, SC VENEŢIA CLUB SRL şi SC VERAPAV SRL, iar bugetul alocat acestui tip de servicii pentru anul în curs este de 345.000 lei. "Sumele alocate permit efectuarea de servicii de îngrijiri la domiciliu pentru un număr de 15 pacienţi pe lună, dar adresele prin care am solicitat dublarea bugetului ar permite aprobarea unui număr mai mare de pacienţi. Menţionăm că media costului pentru un pacient, pe o cură de 30 de zile de îngrijiri, este de 1.650 lei, iar suma variază în funcţie de necesarul de servicii recomandate", a precizat dr. Camelia Nedecu, preşedinte-director general al CJAS. Potrivit sursei citate, s-au făcut numeroase solicitări la nivelul CNAS pentru suplimentarea bugetului, dar, din păcate, nu s-a obţinut acest lucru, existând totuşi posibilitatea ca ultima solicitare, din luna iunie, să poată fi cuprinsă în cea de-a doua rectificare bugetară. În opinia dr. Camelia Nedelcu, acest tip de servicii ar trebui dezvoltat şi încurajat având în vedere necesitatea lui pentru pacienţii aflaţi în suferinţă, care preferă să fie îngrijiţi în mediul familial. De asemenea, raportul cost-eficienţă este în favoarea acestui tip de servicii faţă de internarea în spital, unde costurile sunt mai ridicate.

Actele ce trebuie să însoţească cererea

Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de către medicul care a făcut recomandarea.

Pentru obţinerea deciziei de îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu, asiguratul, unul din membrii familiei, o persoană împuternicită de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate în evidenţele căreia se află asiguratul, însoţită de un document justificativ ce atestă calitatea de asigurat, actul de identitate (în copie), codul numeric personal - CNP, recomandarea pentru îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu şi declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că afecţiunea nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv. Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se ataşază recomandarea medicală cu specificarea domiciliului copilului şi certificatul de naştere (în copie) cu codul numeric personal - CNP, iar copiile se vizează de Casa de Asigurări de Sănătate pe baza originalelor. "Casa de Asigurări de Sănătate analizează cererea şi recomandarea primite, într-un interval de 3 zile lucrătoare de la data depunerii şi este obligată să ia o hotarâre privind acceptarea sau respingerea cererii. Cererea este aprobată în limita sumei prevăzute pentru această destinaţie", a subliniat dr. Camelia Nedelcu.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro