Norme Coca 2023 - 2024

Medicii de familie ieşeni se plâng că sistemul informatic care deserveşte cardul de sănătate are mari deficienţe * la sediul CJAS s-au format iar cozi cu ieşenii care nu şi-au ridicat cardul de sănătate * documentul este obligatoriu de la 1 mai pentru validarea oricărui serviciu medical

De la 1 mai, nicio consultaţie nu mai este decontată fără cardul de sănătate, astfel că prezenţa documentului la medicul de familie sau în unităţile sanitare este obligatorie.

Deşi toţi furnizorii de servicii medicale şi-au achiziţionat cititoare de carduri activarea documentului este greoaie şi dă bătăi de cap cadrelor medicale. Medicii de familie ieşeni susţin că sistemul informatic care deserveşte cardul de sănătate are mari deficienţe. „În prezent toţi medicii de familie activează cardul de sănătate însă sistemul are mari deficienţe. Pentru activarea unui card stăm foarte mult, iar, sistemul se blochează şi atunci medicul este nevoit să restarteze calculatorul şi reia de la început întreaga procedura”, a precizat dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi

Prezenţi la Iaşi la Conferinţa Medical Forum reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie au discutat despre problemele implementări cardului de sănătate. „Foarte mulţi colegi se plâng de erorile în funcţionarea aplicaţiei cardului de sănătate. Sunt carduri care se blochează şi procedura de deblocare este foarte complicată, cronofagă şi îţi blochează consultaţiile mult timp. Mai există încă pacienţi care nu au primit cardul de sănătate nu şi l-au ridicat, sau chiar nu li s-au editat mai ales cei care sunt la la Casa de Asigurări OPSNAJ”, a precizat dr Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie.
Şefii medicilor de familie propun ca sistemul cardului de sănătate să funcţioneze paralel cu actualul sistem. „Pentru a face un proiect aşa de important funcţional, ar trebui să meargă paralel până când aceste disfuncţionalităţi se vor remedia. Noi ne dorim să funcţioneze cardul, proiectul poate fi important pentru sistem dar trebuie făcut să nu blocheze activitatea în cabinet şi să nu împiedice consultaţiile şi eliberarea de documente medicale”, a mai subliniat Tănăsescu.

Cozi la eliberarea cardului
Dacă la începutul anului ieşenii nu se îngrămădeau să-şi ridice cardul de sănătate de la Casa de Asigurări de Sănătate de cîteva zile la sediul instituţiei s-au format cozi pentru eliberarea documentului. La nivelul judeţului Iaşi au fost alocate 460.000 de carduri, 407.000 fiind distribuite prin Poştă şi 7.000 de către funcţionarii CJAS. La sediul CJAS mai sunt nedistribuite 46.000 de carduri, asiguraţii putând să ridice documentele până la 1 mai. „Rog asiguraţii care nu şi-au ridicat cardul să o facă, pentru ca la 1 mai să nu aibă probleme în efectuarea de servicii medicale. Cei care refuză să-l ridice mai au însă o soluţie: angajaţii CJAS Iaşi vor elibera adeverenţe care să ateste că persoana este asigurată. Valabilitatea adeverinţelor este însă de doar trei luni.”, a precizat ec Robert Dâncă, preşedinte al CJAS. 
***
Foarte mulţi colegi se plâng de erorile în funcţionarea aplicaţiei cardului de sănătate”,-dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi  

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro