Norme Coca 2023 - 2024

In ultimul moment directorul CNAS  Ciurchea face precizari legate de CARDURILE de sanatate

"În momentul de față aș vrea să văd câți sunt cei care refuză cardul. Din datele noastre sunt puțini două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin și cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puțin obiective, mai mult sau mai puțin înțelese de mine. Vom găsi ca alternativă acea adeverință, însă prin aceasta vor fi puși pe drumuri de la casă la medic și așa mai departe. Dacă doresc adeverința, va rămâne adeverința, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. Cardul dă asigurarea că acel serviciu medical a fost efectuat la momentul respectiv, este cheia de acces, (...) vor scădea acele servicii medicale raportate, dar de fapt neefectuate" a susținut Ciurchea la o dezbatere.

El a precizat că adeverința prin care se dovedește calitatea de asigurat este valabilă cât timp se plătesc asigurările de sănătate. Președintele CNAS a precizat că aceeași adeverință este valabilă atât la medicul de familie, dar și al alt furnizor de servicii medicale.

"Adeverința este valabilă atâta timp cât se plătesc asigurări. În cazul în care este asigurat permanent va fi valabilă până va veni și va spune că nu mai dorește adeverință și dorește card. Este nevoie de adeverință pentru că eu trebuie să știu că este asigurat și îi dau pachetul de servicii medicale. Fără card va trebui să te duci și să ceri o adeverință. Adeverința este valabilă și la medicul de familie și la oricare furnizor de servicii medicale", a mai afirmat șeful CNAS.

Potrivit acestuia, prin introducerea cardului s-ar putea face economii în sistemul de sănătate de aproximativ 20%.

"Data de 1 februarie este data de introducere a cardului. Asta nu înseamnă că de la 1 februarie nu vom găsi alternative și pentru cei care nu doresc cardul. Aproximativ 95% din populație a primit cardul. Mai mult de 90% doresc cardul", a susținut președintele CNAS.

El a subliniat că persoanele care nu au primit cardul îl pot ridica de la Casa de asigurări de sănătate.

"Cei care nu și-a primit cardul se poate duce la casa de asigurări de sănătate. Toate casele sunt în măsură să distribuie acel card. Am luat și măsura pentru a putea fi inițializat la Casa de asigurări de sănătate pentru a nu mai pune omul pe drumuri. După ce vom ajunge la înțelegere cu cei din conducerea medicilor de familie, vom anunța când vor fi date cardurile către aceștia", a explicat Vasile Ciurchea.

AGERPRES/

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro