Norme Coca 2023 - 2024

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anunțat, joi, că doar 100.000 de carduri de sănătate au fost activate de români, informează Mediafax.

Ciurchea a precizat că distribuţia cardurilor s-a făcut în proporţie de 90 la sută, urmând ca medicii de familie să distribuie restul. El a mai spus că sub 10 la sută dintre carduri au fost retrimise Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti pentru că aveau anumite greşeli, care vor fi remediate.

"Cardurile de sănătate asigură un control mai bun al banilor. Banii să îi dăm acolo unde trebuie şi când trebuie", a spus preşedintele CNAS, cu prilejul conferinţei regionale "Medicul de familie - practician şi manager", organizată de Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti şi Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Vasile Ciurchea a mai spus că, în primele luni ale anului viitor, lucrurile vor merge în paralel şi se va folosi atât cardul, cât şi raportările medicilor, pentru a fi evitate sincopele.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro