Norme Coca 2023 - 2024

5 ianuarie 2018, București

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) precizează că în acest moment protestul medicilor de familie va CONTINUA sub alte forme. Revendicările noastre principale nu au fost onorate și în ultima noastră formă de protest  am fost nu doar ignorați, dar mai ales, am trecut printr-o încercare de îngenunchere fără precedent.

După comunicatul CNAS din 4 ianuarie a.c. am aflat de la medicii de familie din țară că se fac presiuni inimaginabile asupra lor, fiindu-le refuzată semnarea prelungirii contractelor. În aceste condiții,casele de asigurări de sănătate județene NU îşi vor onora obligațiile de a asigura servicii medicale pentru cetățenii asigurați, mai mult, prin iniţierea unei proceduri de începere a unei noi perioade de contractare cu furnizorii, CNAS cere caselor de asigurări locale să prelungească nejustificat perioada în care asiguraţii, pacienții noștri,vor fi excluşi de la drepturile de lor!

CNAS se contrazice astfel singură şi deviază grav de la activitatea ei de bază prevăzută în lege.
Medicii de familie apreciază că această abordare agresivăşi abuzivă este doar o formă organizată de pedepsire a lor şi o încercare a CNAS să îi transforme în exemple negative pe cei care reclamă nedreptăți și cer remedieri pentru pacienții lor. Aceasta este o situaţie fără precedent!

SNMFși FNPMF solicită fiecărui preşedinte-director general al caselor de asigurări de sănătate judeţene să acţioneze cu maximă responsabilitate şi doar în interesul asiguraţilor din judeţul lor, respectând în același timp contractul pe care îl au cu furnizorii de servicii medicale. Medicii de familie au dat măsura responsabilităţii lor profesionale consultând pacienții pe toată durata protestului..

Dacă în anumite județe casele de asigurări răspund la instigările CNAS şi îşi privează din acest moment asiguraţii de asistenţa medicală primară, noi apreciem că responsabilitatea le revine în totalitate!

Suntem în continuare deschişi la reluarea dialogului prin asociaţiile și patronatele noastre locale şi prin reprezentanţii noştri la nivel naţional cu toţi cei care afirmă că sunt interesați cu adevărat de situaţia medicilor de familie şi a pacienţilor lor.

Biroul de presă al SNMF

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro