Norme Coca 2023 - 2024

Comisia Europeană le reaminteşte pacienţilor din spaţiul comunitar drepturile pe care le au şi, în Ziua Europeană a Drepturilor Pacienţilor, cere autorităţilor naţionale şi instituţiilor abilitate să respecte principiile fundamentale.

Politicile comunitare şi naţionale din domeniul sănătăţii trebuie construite în jurul intereselor pacientului - transmite în mesajul său Comisia Europeană.

Principiile care trebuie respectate sunt stipulate clar în Tratatul Uniunii, în directivele adoptate de-a lungul timpului şi, nu în ultimul rând, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Executivul comunitar aminteşte, de Ziua Europeană a Drepturilor Pacienţilor, că protecţia, dreptul de a beneficia de tratament medical, de îngrijire şi prevenţie, indiferent de posibilităţile materiale, gen sau naţionalitate sunt principii fundamentale care nu trebuie sub nicio formă încălcate.

În mesajul său, Comisia Europeană trece în revistă principalele zece drepturi ale pacienţilor comunitari: dreptul de a beneficia de îngrijire într-un alt stat membru decât cel de origine; dreptul de a beneficia de tratament decontat de statul de origine în condiţiile legii, dacă îngrijirea medicală este oferită de sistemul din alt stat membru al Uniunii; informarea de calitate şi asigurarea accesului la informaţii, dreptul pacienţilor de a fi îngrijiţi de profesionişti în domeniu, care trebuie să îndeplinească standardele de pregătire profesionale ale Uniunii; obţinerea copiilor după fişele medicale, la cerere, în orice situaţie; recunoaşterea reţetelor în toate statele membre; tratament cu medicamente şi substanţe sigure şi eficiente, verificate în prealabil, dar şi cu echipamente sigure; dreptul de a reclama eventuale efecte adverse ale medicamentelor şi, nu în ultimul rând, dreptul de a beneficia de transfuzii de sânge, ţesuturi, celule sau transplant de organe la standardele de calitate şi siguranţă ale Uniunii.
Pentru toate acestea, UE alocă fonduri importante şi în condiţiile în care admite că există în continuare diferenţe majore între statele membre.

În exerciţiul multianual 2014-2020, ţărilor cu probleme li se permite să folosească fonduri europene structurale pentru a-şi finanţa infrastructura sanitară, de la construirea de spitale la renovarea celor vechi.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro