Norme Coca 2023 - 2024

Reprezentanţii Casei Judetene de Asigurări de Sanatate (CJAS) au eliberat anul trecut nu mai putin de 56.425 de concedii medicale.

Concediile medicale muşcă din bugetul CJAS

Concediile medicale muşcă din bugetul CJAS

Ca urmare, media lunară a fost de aproximativ 4.700 de astfel de certificate la fiecare 30 de zile. Cele mai multe concedii medicale au fost eliberate de medicii de familie, dar şi de medicii din ambulatoriul de specialitate şi din spitale. Per total, au precizat cei de la CJAS, constănţenii şi-au luat 437.848 de zile de concediu într-un singur an, ele fiind acordate pentru toate categoriile de boli, însă cele mai îndelungate concedii au fost eliberate pentru neoplazii, tuberculoze, sarcină şi lehuzie. „Angajatorii au depus 8.874 de cereri de recuperare a indemnizaţiilor pentru aceste concedii de odihnă, suma decontată fiind în valoare de 11,4 milioane de lei“, a declarat purtătorul de cuvânt al CJAS, Lămâiţa Antochi.

Potrivit statisticilor, din anul 2010, numărul concediilor medicale acordate de către angajatori a început să mai scadă din 2010, când a fost introdusă poliţia concediilor medicale, care a verificat atât modul de prescriere a acestora, cât şi dacă bolnavii stau acasă. Altfel spus, medicii au început să fie mai atenţi cui şi pe ce termen acordă concediul medical.

Pe parcursul anului trecut, reprezentanţii CJAS au verificat şi au amendat nu numai medici de familie, dar şi specialişti.

În general, aceştia au fost traşi la răspundere fie că nu aveau ataşate la dosar adeverinţele de salariat, fie că nu aveau completate fişele pe propria răspundere ale pacienţilor. Controalele vizează eliberarea în condiţiile legii a certificatelor medicale. Prin urmare, cine este găsit în neregulă este pasibil de amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. În ceea ce-i priveşte pe angajaţii care beneficiază de concediu medical, pe perioada acestuia, ei sunt plătiţi de către angajator, patronii urmând să recupereze sumele achitate de la CJAS.

De precizat că pentru întocmirea dosarului privind recuperarea sumelor aferente concediilor medicale plătite de către unitate salariaţilor, sunt necesare atât documentele medicale, cât şi dovada plăţii contribuţiei, care se depun la sediul CJAS. De precizat că medicul de familie poate elibera concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă pentru maximum zece zile.

La rândul lor, beneficiarii au obligaţia de a anunţa angajatorul în termen de 24 de ore de la obţinerea concediului medical cu următoarele elemente: datele de identificare, numele medicului, unitatea medicală etc.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro