Părintele sau tutorele care însoţeşte copilul bolnav aflat la tratament pe teritoriul unui stat membru în UE/SEE ori în Elveţia poate obţine concediu medical şi indemnizaţia aferentă la revenirea în ţară.
Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii, în calitate de însoţitori ai pacienţilor care primesc servicii medicale pe teritoriul unui stat membru în UE/SEE ori în Elveţia, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Certificatul de concediu medical se eliberează de medicul curant, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, în condiţiile şi până la duratele maxime prevăzute de lege, dar nu mai târziu de 15 zile de la data revenirii în ţară.
Reglementările menţionate, dezvoltate în Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006, de aprobare a Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005, au ţinut cont tocmai de faptul că un părinte sau tutore care-şi însoţeşte copilul bolnav la tratament în străinătate nu se poate prezenta la medicul curant, pentru obţinerea concediului medical, cât timp se află în altă ţară.
Biroul de presă
Sursa CNAS
Citeste si ....
- COMUNICAT – Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate în alte state UE se simplifică
- COMUNICAT – Consultări cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical
- CNAS: COMUNICAT – Modificări ale Legii 95/2006
- COMUNICAT – Noua conducere a CNAS s-a întâlnit cu ministrul sănătăţii
- COMUNICAT NOUL PROGRAM DE COMPENSARE CU 90% A MEDICAMENTELOR PENTRU PENSIONARI ESTE OPERAŢIONAL
- SNMF Bilant de an pentru 2018 si perspective pentru 2019
- Tratamente stomatologice gratuite pentru comunităţile defavorizate: GSK Consumer Healthcare lansează campania 1% în luna decembrie
- Fara stampila pe unele documente depuse la CJAS Timis
- Cine este noul Șef Serviciu Relații cu Asiguraţii, Presă și Purtător de Cuvânt al CNAS ?
- UPDATE Protocoale. Ordin MS CNAS nr 873
- CNAS Ordin pentru validare servicii offline
- Percheziții la CJAS. Cadre medicale vizate de ancheta procurorilor DIICOT. Incredibil ce au stabilit anchetatorii
- Medicul cardiolog Dan Fărcaș începe luni greva foamei din cauza bătăii de joc la care este supus de peste 15 ani
- Conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei pe o nouă traiectorie
- Norme metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractului Cadrul pentru 2018-2019
- Beneficiile extraordinare ale orgasmului
- CONTRACT-CADRU 2018-2019, ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
- Medicii specialiști vor putea elibera rețete compensate și gratuite. CNAS, obligată să încheie contracte cu aceștia
- Curtea de Conturi a efectuat controale la 19 CJAS -uri judetene.
- CNAS: reţetele şi biletele de trimitere la analize vor fi onorate de orice farmacie sau laborator
- ALERTA MEDICINA PRIMARA
- CNAS: Calitatea de asigurat se pastreaza până la termenul de depunere a declaraţiei unice (15 iulie)
- COMUNICAT – Ministrul Sănătăţii, prezent la discutarea proiectului normelor Contractului-cadru
- Colegiul Pacienţilor: Primarul din Giurgiu acuzat ca a incalcat Legea privin publicarea datelor cu caracter personal
- Comunicat de presă – IT-ştii români de pretutindeni lansează o aplicaţie mobilă în cinstea Centenarului
- Câți bani se cheltuie în Sănătate? Consumăm mai mult decât colectăm
- COMUNICAT – Ministrul Sănătăţii, prezent la şedinţa Consiliului de Administraţie al CNAS
- Decizie de ULTIMĂ ORĂ a premierului interimar. Șef nou la CNAS
- Comunicat de presă : Eli Lilly România anunță lansarea TALTZ în tratamentul psoriazis-ului
- O noapte într-un spital din România, de cinci ori mai scumpă decât într-un hotel de lux. Sumele exorbitante decontate strict pentru cazarea bolnavilor
- Comunicat sesiune specială de contractare CASMB
- Un derapaj al Colegiului Medicilor din România
- COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMANIA nu este de acord cu asaltul presei asupra lumii medicale.
- CMR Comunicat – taxă recunoastere profesională
- Comunicat: Propuneri fără precizări de termene
- Revin cu întrebarea: nu ar fi oare mai bine să desfiinţăm contribuţia la sănătate?
- VIDEO/Președintele CNAS: Finanțarea sănătății este insuficientă. Vrem servicii medicale de calitate, dar închidem ochii, cu ipocrizie, la cât plătim
- CNAS este responsabilă de amânarea acordării serviciilor medicale către pacienții noștri
- Bomba din Sistemul de Asigurari de Sanatate a explodat. Nu la Casa de Asigurari, nu la Ministerul Sanatatii, ci la Medicii de familie.
- COMUNICAT – Perioada de semnare a actelor adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat
0 Comments
Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !
But You can be first to leave a comment !