Norme Coca 2023 - 2024

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat marţi, la conferinţa MEDIAFAX, că acţiunile de control din farmacii continuă, însă este cunoscut faptul că preţul de referinţă este mai mult opţional pentru mulţi dintre actorii din acest domeniu.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că nu va vorbi despre rezultatele controalelor în farmacii decât după ce acestea se vor finaliza.

"Controlul este în desfăşurare şi, tot ce vom constata, vom face public, precum şi toate măsurile pe care le vom lua sau schimbările de paradigmă pe care le vom propune. Cât nu se termină, nu aş vrea să insist pe ceea ce auzim pe surse sau colateral echipelor de control. Ştim deja că preţul de referinţă este mai mult opţional pentru cei mai mulţi dintre actorii acestui sistem", a spus ministrul Sănătăţii, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Nicolae Bănicioiu a adăugat că scopul controlului este preventiv, pentru a vedea dacă pacientul care se duce cu reţeta compensată la orice farmacie primeşte medicamentele conform prescripţiei medicului şi dacă, în cazul în care nu există un medicament, i se aduc la cunoştinţă toate posibilităţile pe care le are, aşa cum prevăd normele Ministerului Sănătăţii.

 Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au început în 6 noiembrie verificările privind respectarea obligaţiilor farmaciilor care au contract cu casele de asigurări de sănătate. Echipe mixte de inspectori verifică, timp de o lună, modul în care se respectă eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite.

Ministerul Sănătăţii atenţiona că farmaciile care au contract cu casele de asigurări de sănătate sunt obligate să aducă, în 24 de ore, medicamentele compensate şi gratuite pentru bolile acute care s-au epuizat şi în 48 de ore pe cele pentru suferinţele cronice, altfel riscă să rămână fără contract.

La conferinţa Mediafax Talks About Health Reform, organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care are ca parteneri Metropolitan Life şi Terapia Ranbaxy, au fost abordate teme precum stadiul actualizării noii liste de medicamente, cardul de sănătate, legea malpraxisului, dosarul electronic, reabilitarea unităţilor sanitare cu probleme şi necesitatea asigurărilor de sănătate.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro