Norme Coca 2023 - 2024

Guvernul a finalizat proiectul privind salarizarea bugetarilor, document care introduce bonusuri de performanță pentru sănătate și educație, ca premii anuale, semestriale și trimestriale, confirmând astfel informațiile prezentate anterior de Profit.ro. Premiile vor fi introduse de anul viitor.

Documentul poate fi citit AICI, AICI și AICI.

De asemenea, noile grile de salarizare pot fi văzute AICI și AICI.

Proiectul favorizează puternic angajații din sănătate, așa cum Profit.ro a anunțat luni seara în exclusivitate, motiv pentru care sindicaliștii din educație au plecat de la discuțiile cu ministrul Muncii, spunând că sunt nemulțumiți și amenințând cu forme de protest, una putând fi boicotarea examenelor.

Astfel, în sănătate este stabilită o creștere suplimentară de aproximativ 10% față de restul funcțiilor a salariilor debutanților, în vederea creșterii atractivității carierei în sistemul public de sănătate, dar și introdus un sistem de premiere bazat pe performanță.

Sistemul de premiere bazat pe performanță pentru personalul din sistemul sănătate, precum și pentru personalul didactic și didactic auxiliar va fi introdus începând cu luna ianuarie 2017, astfel:
a) ordonatorii principali de credite pot acorda premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile îndeplinirii criteriilor de performanță
b) criteriile de performanță vor fi elaborate de către Ministerul Sănătății și, respectiv, Ministerul Educației
c) sumele neutilizate în cursul unui trimestru pot fi acordate în perioadele următoare, în cadrul aceluiași an bugetar. Rezerva de performanță de 2% nu poate fi utilizată în absența cadrului de evaluare a performanței menționat mai sus

Premiile anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, vor putea fi acordate numai după aprobarea condițiilor de reformă și a criteriilor de performanță prin hotărâre a Guvernului.

Premiile individuale vor fi stabilite de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorul de credite, pe baza îndeplinirii condițiilor de reformă și a criteriilor de preformanță.

În afara sectorului de sănătate, actul normativ nu prevede creșteri salariale de natură structurală, ci doar corecții de încadrare și eliminare a disfuncționalităților din sistemul de salarizare public. Prin urmare, consideră Guvernul, nu este afectată concurența salarială cu sistemul privat.

În cazul sectorului de sănătate, în afara corecțiilor, creșterile salariale vizează funcțiile de debutanți, care nu au implicații semnificative asupra sistemului privat de sănătate.

Profit.ro a anunțat, luni seara, citând surse din Guvern, că medicii și ceilalți angajați ai sistemului medical sunt cei care vor avea cel mai mult de câștigat din noua lege a salarizării bugetarilor, aceștia urmând să fie stimulați suplimentar și prin avantaje financiare în plus, precum acordarea unor "premii în bani".

Prin noul sistem, salariul unui medic primar gradația 5 va fi unificată la 5.105 lei, indiferent de spital, cel al unui medic specialist, la 4.012 lei, cel al unui asistent medical, la 2.441 lei, iar cel al unei infirmiere, la 1.718 lei. Pentru debutanți, salariul va fi la un nivel similar de 2.014 lei (pentru medici rezidenți anul I), la 1.540 lei (asistenți medicali) și la 1.444 lei (infirmiere).

Sistemul prevede și echivalarea funcțiilor din sănătate cu cele de educație, din care vor rezulta salarii de 5.520 lei pentru un profesor universitar 25-30 ani vechime și 5.593 lei pentru un medic primar de clinică, de 4.143 lei pentru un conferențiar universitar cu peste 35 ani vechime și de 4.279 lei pentru un medic specialist gradația 4, de 3.270 lei pentru un lector universitar cu peste 35 ani vechime și de 3.244 lei pentru un medic rezident anul II și de 2.178 lei pentru un asistent universitar cu peste 3 ani vechime și 2.199 lei pentru un medic stagiar gradația 2.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro