Norme Coca 2023 - 2024

Sursa realitatea.net

Ministerul Sănătăţii a dispus controale în toată ţara, la firmele care colectează şi distrug deşeurile medicale. Ancheta vine după ce oficialii au fost avertizaţi că mâini şi picioare amputate ar putea ajunge direct la groapa de gunoi. Pare scenariul unui film de groază, însă în România, de multe ori, viaţa bate filmul. Ipoteza este confirmată şi de ministrul Florian Bodog care a afirmat că este bombardat cu informaţii potrivit cărora nu toate deşeurile medicale sunt distruse conform legii, adică prin incinerare.

Deşeurile periculoase, cum ar fi fragmente din organele umane, trebuie să fie mai întâi incinerate şi abia apoi aruncate la groapa de gunoi, iar deşeurile infecţioase şi cele înţepătoare, cum ar fi perfuziile sau seringile, necesită decontaminare termică. Cel puţin aşa scrie la carte, ca să nu se declanşeze focare de infecţie. În realitate, însă, există suspiciuni că lucrurile nu ar sta chiar aşa. Un şofer, angajat al unei firme care distruge deşeurile medicale, întăreşte această ipoteză. Înregistrarea audio cu acesta ne-a fost trimisă de către un telespectator Realitatea

Citeste mai departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro