Norme Coca 2023 - 2024

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este ilegal ca medicii să primească de la pacienţi plăţi suplimentare, donaţii sau alte mici atenţii. Într-un comentariu la un articol publicat pe DC News, un medic și-a spus opinia pe marginea acestui subiect.

"Profesia de medic nu poate fi comparată cu nici o altă profesie și vă dau un exemplu: cum ați motiva un medic care internează un bolnav înainte cu o oră de terminarea programului vineri, îi recomandă tratamentul și pleacă acasă la terminarea programului, să vina în weekend să își vadă bolnavii internați?

Menționez că legal weekendul este liber și pentru medici. Să nu mai vorbim aici de situația în care bolnavul are nevoie de o intervenție chirurgicală, dar din păcate s-a terminat programul medicului și mai trebuie să aștepte pacientul trei zile cu durerile aferente pentru că afecțiune lui nu îi pun viața în pericol, deci nu este o urgență majoră pentru a fi operat imediat de echipa de gardă și până luni medicul său curant este liber.

Cum ați motiva chirurgul, în acest caz, să stea o oră peste program vineri seară și să rezolve acest bolnav? Situația prezentată este una reală și perfect legală, însă deontologia medicală nu ne lasă pe noi ăștia nesimțiții să lăsăm bolnavul în voia sorții și ne împinge să rupem din timpul nostru liber și să ne asigurăm că tratamentul își face efectul.

Pe de altă parte, sunt absolut sigur că dacă vă duceți la mecanic cu o problemă tehnică la mașină și el vă zice că nu mai poate sta peste program pentru dumneavoastră, ați fi mai mult decât bucuros să dați ceva în plus doar să vă rezolve treab și să nu mai așteptați trei zile.

Sunt multe aspecte ale profesiei pe care oamenii nu le înțeleg și nici nu vor să le înțeleagă pentru că este mai ușor să dai cu noroi decât să încerci să înțelegi. Nu sunt de acord cu condiționarea actului medical sub nici o formă, însă de ce să nu pot primi un cadou de la un pacient fie el o cafea, o sticlă de vin sau chiar o sumă de bani dacă omul este mulțumit de serviciile medicale pe care i le-am oferit și apreciază că am venit din timpul meu liber să îl îngrijesc și să mă asigur că primește tot ce trebuie.

În Anglia, țara în care am lucrat doi ani, 'nesimțiții' de medici care deși au salarii mai mult decât decente, primesc de la bolnavi cadouri, dacă aceștia au fost mulțumiți. Acest lucru fiind valabil, dacă vă vine să credeți, chiar în spitale private unde bolnavul a plătit din buzunar tot", a scris Cătălin Dudu, medic din Slatina, într-un comentariu pe pagina DC News.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro