Dosarul de sănătate pentru un pacient se constituie la prima trimitere a unui document medical de către un medic în sistemul DES.
Practic, la transmiterea unui prim document medical, se verifică dacă pentru CNP-ul acelui pacient există deja generat un dosar de sănătate. Dacă nu există, se vor interoga bazele de date SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat) și SIPE (Sistemul Informatic Prescripția Electronică) pentru CNP-ul respectiv, se vor extrage date istorice iar datele din dosar vor fi consolidate pe baza acestor informații și a celor cuprinse în documentul medical transmis de medic.
Interogarea pentru date istorice se produce numai la crearea dosarului, urmând ca acesta să fie apoi alimentat cu date prin transmiterea de documente medicale.
Dosarul de sănătate se constituie și atunci când pacientul solicită matricea de securitate (pentru acces) de la medic iar medicul o generează, o imprimă și o înmânează pacientului.
Pacientul se poate conecta la Portalul DES de la orice calculator cu conexiune la internet, accesând adresa www.des-cnas.ro,selectând butonul ”Accesați DES” și urmând instrucțiunile pentru pacienți afișate pe pagină.
Pacientul are două posibilități de autentificare:
Matricea de securitate poate fi obținută de la orice medic. În timpul consultației se poate solicita medicului generarea și tipărirea unei matrici de securitate. Pacientul îi va prezenta medicului un document de identitate, iar după tipărirea matricei va semna de primire.
De asemenea, ulterior primei autentificări în portal, pacientul poate să își genereze singur o matrice, în cazul în care dorește sau a pierdut-o pe cea primită de la medic, prin accesarea butonului ”Nu pot accesa contul meu” , iar aplicația va deschide pagina de recuperare parolă sau matrice, în care se va alege fișa Regenerare matrice, unde se vor urma instrucțiunile afișate.
Matricea de securitate poate fi generată pentru un pacient ori de câte ori este necesar. Cu această ocazie matricea veche este dezactivată, accesul la portal nu mai poate fi făcut folosind pozițiile aceasta. Așadar, la un moment dat este activă o singură matrice, ultima matrice generată.
Dosarul unui pacient poate fi consultat în totalitate de către acel pacient și de către reprezentanții săi legali care pot fi introduși în sistem de un medic.
Sumarul și informațiile pentru urgență pot fi consultate de către orice medic autenticiat cu un certificat autorizat.
Dacă pacientul a configurat drepturile de accesare ale propriului dosar și a acordat drept de acces anumitor medici sau anumitor categorii de medici, aceștia îi vor putea accesa dosarul conform politicilor de securitate selectate de pacient.
De asemenea, în prezența pacientului orice medic îi poate accesa acestuia dosarul după confirmarea acordului pacientului (prin prezentarea cardului de sănătate sau a poziției solicitate din matricea de securitate a pacientului).
În cele mai multe cazuri este necesar ca pacientul să fie prezent pentru ca medicul să poată consulta întregul său dosar de sănătate.
Când pacientul nu este prezent, un medic îi poate consulta în totalitate dosarul de sănătate dacă anterior acel pacient i-a acordat drept de acces pe baza parafei.
De asemenea, dacă pacientul a configurat drepturile de accesare ale propriului dosar și a acordat drept de acces anumitor categorii de medici, aceștia îi vor putea accesa dosarul conform politicilor de securitate selectate de pacient. Politicile de securitate la care poate adera un pacient sunt următoarele:
Sumarul și informațiile de urgență pot fi consultate de către orice medic cu un certificat autorizat, chiar și fără ca pacientul să fie prezent.
Prin legislație, medicii sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor medicale ale pacienților.
În prezența pacientului orice medic îi poate accesa acestuia întregul dosar după confirmarea acordului pacientului (prin prezentarea cardului de sănătate sau a poziției solicitate din matricea de securitate a pacientului).
Sumarul și informațiile de urgență pot fi consultate de către orice medic cu un certificat autorizat, chiar și fără ca pacientul să fie prezent.
Prin legislație, medicii sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor medicale ale pacienților.
În cazul vizitelor repetate la același medic, DES va cere mereu poziții diferite din matricea de securitate pentru confirmarea prezenței pacientului. Pozițiile introduse o dată se consideră a fi consumate. După consumarea tuturor celor 64 de poziții va fi necesară regenerarea matricei de securitate pentru acel pacient.
Informațiile medicale afișate în dosarul de sănătate al unui pacient nu pot fi modificate sau ascunse de acesta, fiind preluate direct din documente medicale transmise în sistemul DES de către medici.
Sumarul și informațiile de urgență pot fi consultate de către orice medic cu un certificat autorizat, chiar și fără ca pacientul să fie prezent. Anumite boli cronice, hematologice și transmisibile sunt afișate în sumarul de urgență. Restul dosarului de sănătate (istoric medical, antecedente, documente medicale și date personale) sunt accesibile doar medicilor cărora pacientul le-a dat în prealabil acces la dosar.
Prin legislație, medicii sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor medicale ale pacienților.
Un pacient poate accesa dosarul altui pacient doar dacă un medic l-a declarat (introdus) în DES ca fiind reprezentantul legal al altui pacient, pe baza documentelor legale prezentate.
Dacă pacientul nu mai dorește ca dosarul său să fie consultat de către un reprezentant sau dacă reprezentatul își pierde aceasta calitate (de exemplu, pacientul devenit major nu mai dorește ca dosarul său să fie consultat de părintele reprezentant legal declarat de un medic), pacientul se va adresa CJAS pentru a înceta accesul acelui reprezentant la dosarul său.
Pacientul sau reprezentantul legal al acelui pacient poate gestiona indicațiile proprii în ceea ce privește îngrijirea sa medicală (cum ar fi acordul de a efectua transfuzii, donări de organe sau resuscitare). Aceste indicații vor avea doar caracter informativ pentru medicii care vor accesa dosarul de sănătate al acelui pacient - aceștia fiind în continuare obligați să se supună reglementărilor legale privind aceste subiecte.
Pentru dosarul propriu sau al celor la care are drept de acces ca reprezentant legal, pacientul poate vizualiza în cadrul portalului DES jurnalele de accesare ale dosarului de sănătate. Pentru aceasta, din pagina principală, se va acţiona butonul ”Istoric acces”
Antecedentele declarate de pacient în portal pot fi modificate ori de câte ori dorește pacientul. Totuși, informațiile vechi nu sunt șterse, ele sunt afișate în continuare în secțiunea Istoric.
Datele personale ale pacientului (nume, prenume, sex, data nașterii) sunt stocate la inițializarea dosarului său de sănătate din SIUI, SIPE pe baza CID-ului, sau dacă nu se găsesc date în aceste baze de date, din documentul medical care a inițializat dosarul. Aceste date nu pot fi modificate de pacient.
Pacientul nu poate adăuga nici un fel de documente medicale la dosar. Doar medicii pot transmite documente medicale, semnate cu un certificat digital calificat.
Pacientul nu poate șterge documente medicale din dosar.
Doar medicii pot anula (nu șterge) documentele medicale introduse de ei, pe baza semnăturii cu un certificat autorizat.
De asemenea, doar medicii pot modifica documentele medicale introduse de ei, pe baza semnăturii cu un certificat autorizat. Un medic nu poate modifica sau anula documentele medicale la care nu a participat (ca autor sau ca semnatar al documentului inițial).
Versiunile anterioare ale documentelor medicale (anulate sau modificate) sunt păstrate în baza de date a sistemului DES, dar nu mai sunt afișate în dosarul pacientului.
Sursa CNAS