In Romania contemporana, cand iti pui autograful pe o hartie, pe care a semnat si statul sau o institutie publica, poti ajunge, la un moment dat, sa realizezi ca semnatura celuilalt nu valoreaza nimic, desi hartia aceea, pe numele ei “contract”, nu a fost anulata de nimeni si de nimic : nici de partile semnatare si nici de lege.
E ceea ce se intampla zilele acestea cu cateva sute de medici de familie, care au incheiat, in urma cu ceva ani, contracte pentru activitatea de permanenta, cu Casele judetene de asigurari de sanatate.
Mai mult decat atat : o norma legala, gandita si emisa de doua ministere, cel al Sanatatii si cel al Internelor, intr-un ordin comun, dupa care s-au elaborat, semnat si executat acele contracte, nu valoreaza nici ea nimic.
Pe scurt, povestea e asa : in contractele respective, facute dupa un model legal, cuprins in ordinul sus pomenit, se prevede o plata de 15 lei pe ora de activitate, pentru cheltuielile cu salariile si cu functionarea centrului de permanenta, bani pe care medicii i-au primit de la Casele de asigurari. Suma de 15 lei este expres inscrisa intr-o anexa a ordinului, obligatoriu de respectat de ambele parti contractante, medic si Casa. Pana aici, toate bune si frumoase, dar, dupa vreo trei ani, vine Curtea de Conturi si-i spune CNAS, care nu e parte in contractul de permanenta, dar trebuie sa supravegheze tot ce cheltuie Casele judetene din banul poporului, cum ca acei 15 lei (inscrisi negru pe alb in Norma) erau de fapt 5 lei, pentru ca, intr-o alta parte a ordinului, o formulare ambigua dadea nastere la interpretari. Adica ar fi bani dati in plus medicilor, timp de doi ani.
CNAS face ceea ce trebuie sa faca, adica da in judecata Curtea de Conturi, dar pierde la Curtea de Apel Bucuresti si la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ambele sentinte sunt curioase, mai ales ca una din piesele la dosarul de judecata a fost chiar punctul de vedere al legiuitorului, Ministerul Sanatatii : da, 15 lei pe ora e ceea ce am vrut si am scris clar in ordin, eu, autorul lui, pentru ca din 5 lei nu s-ar fi putut plati nici macar salarii, daramite celelalte cheltuieli ale centrului de permanenta. Cum sentinta ICCJ este definitiva , CNAS cere Caselor judetene sa puna in practica decizia Curtii de Conturi, care nu spune, de fapt, ca sunt plati nelegale, ci ca ar putea fi plati nelegale, daca nu s-a respectat ordinul acela mai sus pomenit (poate ca asta e si explicatia sentintelor date de cele doua Curti de justitie: aproba litera si nu spiritul deciziei Curtii de Conturi).
De aici incepe abuzul propriu-zis, al Caselor judetene asupra medicilor cu care aveau contracte : nici nu se pune problema legalitatii contractelor si a platilor facute, ci se dau imediat decizii de recuperare a banilor, cu amenintarea retinerilor de sume sau a actionarii medicilor in justitie…si e vorba atat de platile “nelegale”, cat si de dobanzi la acei bani, adica de sute de milioane de lei vechi pentru fiecare medic.
Epilogul povestii il aduce in fata pe legiuitor, Ministerul Sanatatii, care, prin conducatorul lui, Eugen Nicolaescu, raspunde ziaristilor care-i cer un punct de vedere printr-un sec “nu e problema Ministerului, intrebati la CNAS”. Ori asta e un mare neadevar, din trei motive clare : Ministerul este autorul ordinului (pe care nimeni in afara de medici nu pare sa-l mai respecte), tot el este cel care monitorizeaza CNAS in relatiile cu furnizorii de servicii medicale si, inca o data, el este cel care duce politica de reforma a Sanatatii, in care o prioritate este continuitatea asistentei medicale primare. Ori tocmai aceasta din urma este in pericol de moarte, prin imposibilitatea sustinerii financiare, in continuare, a majoritatii centrelor de permanenta.
Povestea are si o morala : gandeste-te de doua ori cand faci contract cu statul sau cu o institutie publica; asta daca ai incotro, daca poti trai si din altceva…medicii de familie, cei mai multi dintre ei, nu au si nu pot.
M.D.
