Norme Coca 2023 - 2024
  • Descinderile de ieri ale DNA surprind doar prin momentul în care au loc. Putea să se întâmple acum 3, 5 sau 10 ani. Sau nu. Oricum, subiectul “vacanțe pentru prescripții” este clasic pentru domeniul medical. Acest mod de operare a reprezentat principalul motor de creștere pentru vânzările de medicamente. Planurile de marketing ale multor companii începeau (și de multe ori se sfârșeau) cu listele pentru congrese, cuprinzând medici și/sau farmaciști. Inovația? În alegerea celor mai exotice destinații, poate.
  • DNA acționează în premieră pe teritoriul atât de sensibil al medicamentelor. Până la episodul de ieri, acțiunile anti-corupție erau derulate fie de DIICOT, fie de structuri din cadrul Poliției. Intervenția DNA sugerează trecerea la un nivel superior al luptei împotriva corupției din domeniul farmaceutic, în care vor fi vizate persoane din ce în ce mai importante. Totul se întâmplă în contextul în care, cu câteva luni în urmă, strategia națională de securitate a României a inclus în premieră domeniul sănătății. Momentul a trecut aproape neobservat în spațiul public, dar instituțiile de forță au înțeles mesajul și au început să acționeze în consecință.

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro