Norme Coca 2023 - 2024
Astăzi, la Adevărul Live, invitată este Diana Vasiliu, unicul terapeut antifumat din România, specializat în metoda Allen Carr. S-a discutat despre toate metodele care au dat greş în încercarea de a ne lăsa de fumat, iar Diana ne-a prezentat soluţia care ne ajută să renunţăm la viciu în doar câteva ore, într-o discuţie moderată de Adriana Mariş.

Diana Vasiliu, terapeut antifumat specializat în metoda Allen Carr, a explicat toate conceptele care stau la baza acestei soluţii inovatoare, arătând că este una dintre cele mai elegante şi lejere opţiune care te pot deterina să te laşi de fumat. Dacă nevoie de a fuma, a explicat ea, ne-a fost indusă artificial cu ajutorul publicităţii, de exemplu, „debarasarea“ de fumat are la bază raţiunea indivizilor dependeţi de tutun. Totodată, specialista a atras atenţia asupra nicotinei, despre care a spus că este un insecticid extrem de puternic care te poate ucide.

Pe lângă cele discutate, miercuri, 5 martie, la ceainăria Adevărul sunteţi aşteptaţi la campania „Cum poţi scăpa de fumat în câteva ore“, unde specialiştii dau sfaturi şi ne îndrumă în această luptă cu nicotina.

Cele mai importante declaraţii:

„Cartea lui Allen Carr este o chintesenţă. Autorul, după ce a nu a mai făcut faţă pacienţilor, s-a decis să rezume ideile înr-o carte. Toate măsurile care s-au luat pentru prevenţie, din păcate, la nivelul fumătorilor, acest lucru nu contează. Fumătorii cunosc efectele nocive ale fumatului, poate nu în detaliu. Toate acele imagini dezgustătoare, toate metaforele vizuale trag un semnal de alarmă, dar nu sunt eficiente pentru un fumător. Pentru că el este dependent de nicotină, este o adicţie de drog care rulează fin, în interior. Nu o simţim, nu avem efecte secundare, nu avem dureri. Totul se petrece în plan psihologic, ne-am obişnuit cu această senzaţie fină şi credem că nu avem o problemă. Trec anii şi nu crezi că ai o problemă“, a început Diana Vasiliu, unicul terapeut antifumat Din România.

„Pe 5 martie, nu ne lăsăm de fumat. Evenimentul este gândit pentru a face cunoscute sesiunile de terapie. Sunt învăluite într-o aură misterioasă. Atunci când oamenii ajung acasă, din fumători înrăiţi ajung zen, evident că întrebare este «Ce ţi-au făcut acolo?». O sesiune durează şapte ore. Ei spun că au trecut printr-un miracol. Vreau să ţin prezentarea pentru a cunoşte oamenii şi să le spun cum funcţionează metoda. Ne folosim de raţiune, de propria minte“, arată Diana Vasiliu despre evenimentul de pe 5 martie, de la Ceainăria Adevărul.

Raţiunea, miza terapiei Allen Carr

„Cheia este puterea gândurilor. Noi am suferit o masivă spălare de creier de mai bine de un secol. Sunt folosiţi medici care promovează fumatul sau copii. Nu am trăit în anii 1920 pentru a vedea posterele de la ţigări, dar lucrurile s-au perpetuat, au trecut Oceanul. În filme, ultima dorinţă unui condamnat la moarte este să fumeze o ţigare. Astfel de idei ne-au fost induse“, arată Diana.

Diana Vasiliu, unicul terapeut antifumat din România specializat în metoda Allen Carr, în studioul Adevărul Live FOTO Marian Iliescu

„Regula spune că anumiţi copii sunt predispuşi la fumat dacă văd asta la părinţii lor. Ei vor pleda puternic pentru renunţarea la fumat a părinţilor. Acele modele comportamentale sunt adânc înrădăcinate în noi. În sesiuni scoatem la iveală aceste informaţii, acel duşman cu care ne confruntăm. Pe primul loc sunt părinţii, apoi rudele apropiate familiei, apoi vin profesorii, locţiitori de părinţi în şcoală, iar la urmă anturajul, aceastea este ordinea celor care ne influenţează. Dar sunt părinţi care îşi protejează copiii de actul fumatului“, mai spune terapeutul antifumat.

„Cuvântul cheie este durabil. În terapia Allen Carr lucrurile se întâmplă astfel: încep cu o sesiune de şapte ore legate destul de densă în informaţii. Metoda Aller Carr înseamnă să te laşi de fumat în timp ce fumezi. Fiecare are un moment preferat de fumat. Pentru mine, privarea de ţigare era îngrozitoare. Aici e problema, este o altă iluzie pe care o aud, să fumăm mai puţin. Avem şi o aducţie de drog, e chimie pură. Tu ai o nevoie fizică, trebuie să umpli un rezervor. E doar o iluzie că fumăm la socializare. Pe lângă adicţie, nu prea avem opţiuni, trebuie să ne luăm doza. Nu suferim dureri fizice, dacă suntem privaţi, doar planul mental este bulversat complet“, spune Diana.

Scoaterea „căpuşei“

„Lucrăm cu nivelul informaţiilor. Mulţi fumători au senzaţia că ştiau totul după sesiune. Deseori lucrurile se acceptă după prima sesiune. Apoi, fumătorul pleacă acasă cu un ghidaj, folosim un limbaj cu cuvinte puternice. Prinzi curaj, încredere de sine, e o senzaţie minunată. Dacă te uiţi la tine o să constaţi schimbări. Unii oameni au nevoie de lucru cu ei înşişi“, completează terapeutul.

„Te numeşte nefumător atunci când nu mai fumezi. De regulă atunci când ai o premieră în viaţă. Problema este că de la un fum se poate reinstala dependenţa. Pici în capcana adolescenţei, înveţi să fumezi. Capcana asta este foarte parşivă. E uşor să ai un ghid prin care să scoţi «căpuşa» asta“, crede Diana Vasiliu.

Nicotina, un insecticid care te poate ucide

„E o mare greşeală pe care o facem cu metoda Allen Carr. Vrem să împrăştiem această bucurie, dar poate că oamenii nu au ajuns la un nivel decizional asemenea nouă. Cu ei nu poţi să faci nimic. Pe măsură ce urcăm nivelurile astea, atingem diverse paliere decizionale. Trabuc, ţigară de foi, ţigare electronică, toate înseamnă tutun, deci adicţie. Singurul lucru care dă dependenţă este nicotina. Mintea are asocieri cu ţigara normala“, completează ea.

„La noi, în şapte zile, fără efort fizic, orice om poate să se lase de fumat. De asocieri scapi mai greu. E nevoie de 21 de zile ca mintea să formeze noi rute. Asta explicăm în sesiune. Nicotina este un insecticid puternic, o otravă puternică. Cantitatea de nicotină dintr-o ţigară injectată direct în sânge ne-ar putea ucide pe loc. Poţi scăpa de fumat în mod elegant. Cineva, eu, a trecut prin ce treci tu. Nimeni nu te condamnă. Vreau ca oamenii să vină pentru a vedea că se poate scăpa de fumat lejer şi fără chin“, a conchis Diana Vasiliu, terapeut în metoda Allen Carr.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro