Norme Coca 2023 - 2024

Sursa bzb.ro

În Şcoala Generală nr. 5 din Săcele funcţionează, de miercuri, un centru de vaccinare, deschis de Primăria Municipalităţii Săcele, împreună cu Direcţia Publică de Sănătate Braşov (DSP), ca măsură de prevenţie şi de ţinere sub control a epidemiei de rujeolă din acest cartier. Asta cu atât mai mult cu cât în această zonă s-au înregistrat 180 de cazuri de rujeolă, până acum. „Cifrele din Gârcini au ajuns la 180. Dacă în august, când s-a declarat epidemie, aveam în jur de 40 de cazuri, între timp am făcut ceva campanii de conştientizare cu flayere, pliante, afişe puse în cabinetele medicilor, chiar împărţite pe teren, aici, au fost vreo 9000 de bucăţi, cu toate acestea, numărul cazurilor nu a scăzut sau nu a stagnat, chiar a crescut, am ajuns la 180”, a spus, ieri, Lucian Pascu (foto), administrator public Municipiul Săcele.

„Am avut o discuţie foarte bine conturată şi aşezată cu reprezentanţii DSP-ului, cu medicii de familie, mediatorii sanitari şi am decis să deschidem un centru de vaccinare la şcoala din Gârcini. Discuţia a avut loc luni, deja centrul funcţionează de ieri (miercuri – n.r.), când s-au făcut şi primele vaccinări ale celor care stau în Gârcini”, a spus şi Virgil Popa, primar Săcele.

Citeste mai departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro