Norme Coca 2023 - 2024

Potrivit unui studiu recent, trei sferturi dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C din întreaga lume nu ştiu că se află în această situaţie, astfel că, pînă şi în ţările bogate, sînt trataţi doar 3-5% dintre cei afectaţi de această boală, care provoacă anual aproximativ jumătate de milion de decese. Oamenii de ştiinţă spanioli arată că, în fiecare an, apar aproximativ 4 milioane de noi cazuri de îmbolnăvire şi estimează că numărul total de persone infectate cu virusul hepatitei C pe glob este cuprins între 130 şi 170 de milioane. Specialiştii au insistat în legătură cu necesitatea controlului, depistării precoce şi prevenţiei. Totodată, autorii studiului au reliefat importanţa unei bune intervenţii în tratarea bolii, avînd în vedere că unele medicamente recent apărute pe piaţă au o eficienţă de peste 90%.

Am putea rămîne fără medicamente

Comerţul paralel de medicamente a ajuns în România la 600 milioane de euro, adică 20% din piaţa de medicamente, conform Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Comerţul paralel de medicamente din România spre alte ţări este încurajat de actualizarea şi scăderea preţurilor acestora, astfel că pacienţii români riscă să nu mai găsească terapiile de care au nevoie în farmacii. Se anticipează că unii comercianţi de medicamente vor veni să le cumpere de la noi pentru a le revinde pe pieţe unde preţul este mult mai mare.

Depresivii au un nivel scăzut de Vitamina D

Un nou studiu american relevă faptul că există o relaţie directă între nivelul scăzut de vitamina D şi simptomele depresiei la femei tinere şi sănătoase din punct de vedere clinic. Depresia are cauze multiple, iar carenţa de vitamina D reprezintă o mică parte din acestea. Cele mai bogate surse naturale de vitamina D sînt: somonul, macroul, tonul, sardinele, gălbenuşul de ou, ficatul de vită, cerealele, nucile, merele şi lactatele. Expunerea la soare 15 minute pe zi este suficientă pentru sintetizarea vitaminei D.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro