Norme Coca 2023 - 2024

Un medic ginecolog din Spitalul de Urgenţă Galaţi și-a piedut cunoștința după ce a fost lovit cu un corp dur, sâmbătă, de un bărbat mascat, la ieșirea din gardă, chiar în curtea interioară a spitalului. Acum starea sa de sănătate este stabilă, dar declară că nu se mai simte în siguranță în incinta spitaluli și că "serviciul de pază nu face mai nimic".

Doctorul Cezar Irimia a fost urmărit de bărbatul care l-a atacat posibil cu o cărămidă, informează Agerpres. Această este a doua agresiune căreia îi cade victima un medic, la interval de un an, în Spitalul de Urgenţă Galaţi. Anul trecut, un medic stomatolog a fost agresat în Urgenţa spitalului.

"La ieşirea din garda, în jurul orei nouă, am fost atacat de un individ care avea un fular pe faţă şi un fes băgat până pe ochi. Nu mi-a spus nimic. M-a lovit cu un corp dur şi mi-am pierdut cunoştinţă câteva minute. Nu m-a avertizat deloc. M-a urmărit mai întâi. Stătea de la ora 7,30 pe hol, la etajul trei, unde este secţia. M-am gândit că aşteaptă pe cineva, că aşa se mai obişnuieşte. Era mai înalt că mine, slăbuţ. L-au văzut şi colegii care erau de garda şi au venit în locul meu. Am fost ameninţat în ultima vreme. Am plângere la secţia trei poliţie. Mi s-a spus că ori întru în puşcărie ori ajung la doi metri sub pământ. Am crezut că sunt glume, dar văd că nu e aşa. Mi-au spus colegii că am avut o contuzie cerebrală. Am şi o plagă şi mi-au cusut-o. Am şi ochiul umflat, că m-a lovit cu un corp dur. Stătea în spatele meu şi când m-am întors, m-a lovit pe lateral. Nu mă mai simt în siguranţă aici. Cred că serviciul de pază nu face mai nimic. Nu e singurul incident", a declarat medicul agresat, Cezar Irimia.

Strigătele de ajutor ale doctorului au fost auzite de pacienţi şi paznici. Aceştia au găsit medicul lovit şi l-au dus în Stabilizarea Spitalului de Urgenţă, în stare de şoc.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, comisar Cristina Tatulici, a precizat că în cauza a fost declanşată o anchetă. Vor fi vizionate şi toate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale spitalului.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro