Norme Coca 2023 - 2024

Administrația Prezidențială precizează că propunerea de decorare a medicului Florin Rusu, alături de mai mulți doctori de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, a venit din partea directorului spitalului, Dan Enescu, pentru care Administrația Prezidențială a propus acordarea unei decorații.

Într-un comunicat de presă transmis marți, Administrația Prezidențială arată că Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București a fost premiat de curând la Londra drept cel mai bun spital regional, iar managerul spitalului, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, a primit distincţia de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie.
”În acest context, Administrația Prezidențială a propus acordarea unei decoraţii domnului Dan Mircea Enescu. Domnia sa a considerat că realizările spitalului sunt, însă, rodul muncii de echipă şi a propus spre decorare mai multe cadre medicale, printre care şi domnul doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu”, precizează Administrația Prezidențială.
Medicul Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, care a fost decorat, luni, de președintele Klaus Iohannis, alături de mai multe cadre medicale, a fost reținut în 2013 și apoi cercetat în libertate pentru luare de mită.
Medicul Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, a fost decorat, luni, de președintele Klaus Iohannis, alături de mai multe cadre medicale de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", iar managerului instituţiei, Dan Mircea Enescu, i-a fost conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.
Medicul Cătălin Rusu se află printre cadrele medicale cărora le-a fost acordat Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler, anunța, luni, Administrația Prezidențială.
În 9 aprilie 2013, medicul anestezist Florin Rusu de la "Spitalul Grigore Alexandrescu" și medicul chirurg Gheorghe Ştefan Ozsvath de la aceeași unitate medicală au fost reținuți pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a opera trei copii, asupra lor fiind găsiţi peste 6.000 de lei, la percheziţia corporală.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au cerut arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile, însă instanţa a respins propunerea, dispunând însă interdicţie de a părăsi localitatea pentru cei doi.
Procurorii au atacat cu recurs decizia Tribunalului Bucureşti, iar magistrații Curții de Apel București au stabilit definitiv, în 15 aprilie, ca medicul chirurg Gheorghe Ştefan Ozsvath să fie arestat preventiv, în timp pentru medicul anestezist Florin Dumitru Cătălin Rusu a fost menţinută interdicţia de a părăsi Capitala.
Medicul Gheorghe Ştefan Ozsvath a fost acuzat că a primit câte 600 de lei pentru a opera trei copii, iar anestezistul Florin Rusu a fost acuzat că ar fi primit 550 de lei pentru a participa la cele trei operaţii.
Surse judiciare au declarat, marți, pentru MEDIAFAX că dosarul în care sunt cercetați medicii Gheorghe Ştefan Ozsvath și Florin Dumitru Cătălin Rusu este în lucru la procurorii Parchetului Tribunalului București și urmează ca într-un timp scurt să fie trimis instanței.
Sursele citate au precizat că dosarul nu a fost trimis până acum instanței pentru că a fost schimbat procurorul de caz și pentru că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal au fost necesare lămuriri dacă și medicii pot fi cercetați pentru luare de mită atunci când primesc bunuri sau bani de la pacienți. Răspunsul primit în cazul acestei sesizări a fost că cercetările trebuie făcute pentru luare de mită și în aceste cazuri, astfel că dosarul a rămas în continuare în cercetare.
În decembrie 2010, același medic anestezist, Florin Rusu, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul naţional serviciul credincios în grad de cavaler, pentru implicarea în salvarea vieţii unor bebeluşi arşi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro