Norme Coca 2023 - 2024

Un copil de numai patru ani din Bucureşti, dignosticat cu chist hidatic, ai cător părinţi au bătut la uşile a zeci de spitale din ţară şi străinătate, a fost salvat  e medicii sibieni printr-o intervenţie miniinvazivă realizată laparoscopic. Băieţelul a fost operat cu succes de prof.univ.dr. Dan Sabău, medicul şef al Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, împreună cu echipa medicală a Clinicii de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Pediatrie din Sibiu. 

După mai multe încercări în capitală şi în străinătate, familia copilului a ajuns la Sibiu, după maim multe încercări nereuşite la spitalele din ţară.

„Problemele noastre au apărut în luna august (n.a. – 2015) când am aflat întâmplător, în urma examinării la ecograf, că băiatul nostru are chist hidatic. După ce am aflat, am început consultațiile cu diferiţi medici de la diferite spitale de stat dar şi private din Bucureşti şi, în urma acestora, ni s-a recomandat o intervenţie chirurgicală deschisă pentru scoaterea chisturilor”, declară Matias M., tatăl băiatului, un cetăţean român de origine persană.

Varianta unei operaţii deschise nu a fost însă acceptată de familie, având în vedere riscurile, motiv pentru care au început căutările pentru efectua rea unei operaţii laparoscopice.

„Sincer, în Bucureşti am fost în multe spitale, şi private şi de stat, dar din păcate nu am ajuns la nicio concluzie, întrucât nu ni s-a oferit un răspuns clar dacă se poate face sau nu o intervenţie laparoscopică. Am încercat şi în străinătate, în Turcia şi alte ţări, unde am trimis actele medicale iar soluţia propusă a fost tot operaţia deschisă, considerată calea cea mai sigură. Dar eu nu am putut să accept ideea ca un copil aşa de mic să suporte o astfel de intervenţie şi, de aceea, am încercat foarte mult să găsim o soluţie laparoscopică, unde nu este vorba de o tăietură ci de nişte incizii mult mai mici. Înainte să vorbesc cu dl. profesor Sabău, discutasem cu nişte chirurgi renumiţi din Bucureşti care spuneau că pot interveni laparoscopic dar, după ce au văzut rezultatele examinării la Computer Tomograf şi RMN au zis că nu se poate.” povesteşte Matias M.

Decizie RAPIDĂ la Sibiu

Părinţii copilului au aflat, între timp, de reuşitele doctorului Sabău, pe care l-au contactat pentru consult.

Pacientul de doar patru ani a fost internat în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi apoi transferat la chirurgie pediatrică a Spitalului de Pediatrie din Sibiu, pentru a putea fi operat.

„De la bun început, dumnealui ne-a răspuns într-un mod extrem de omenesc, chiar prietenesc şi ne-a cerut să venim la Sibiu. Am ajuns în Sibiu luni (n.a. – 1 februarie), la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, am stat o zi acolo cu copilul, am fost consultaţi şi am prezentat toate documentele medicale. Toate cadrele secţiei Chirurgie II au fost extrem de amabile atât cu noi cât şi cu copilul. În urma consultărilor dintre dl. profesor Sabău şi anesteziştii cu care colaborează, s-a luat decizia ca operaţia să fie efectuată la Spitalul de Pediatrie, unde domul profesor a venit cu instrumentarul inventat de dumnealui pentru acest tip de operaţie de chist hidatic. Operaţia a fost complexă şi lungă, dar slavă domnului a reuşit, iar acum copilul se află în recuperare şi sperăm să fie bine. Vreau să-i mulţumesc foarte mult dlui profesor Sabău pentru efortul uman şi profesional pe care l-a făcut şi cred că, din punct de vedere profesional, este pe locul I în toată România în acest tip de intervenţie. De asemenea mulțumesc și medicilor și personalului de la Spitalul de Pediatrie”, concluzionează tatăl lui Artin.

Intrevenţia nu a fost deloc una lejeră, având în vedere vârsta pacientului.

„Intervenția chirurgicală a durat circa două ore şi a constat în ablaţia laparoscopică a celor două chisturi la un copil de 4 ani şi de numai 17 kg, fapt care a pus nişte probleme tehnice suplimentare din perspectiva chirurgiei generale a adultului. Intervenţia s-a derulat fără evenimente speciale, fără incidente şi accidente; unul dintre chisturi a avut un grad sporit de dificultate fiind foarte profund, ceea ce presupunea un atac bine ţintit astfel încât sacrificiul de ţesut hepatic să fie cât mai mic. Rezultatul a fost unul bun iar evoluţia post-operatorie este de asemenea bună. Din fericire, patologia pe care o prezenta copilul, mai exact două chisturi hidatice aflate în diverse stadii evolutive, ne este una extrem de proprie, clinica pe care o conduc având o prioritate naţională semnificativă în materie de chist hidatic, recunoscută de toată chirurgia românească dar şi o prioritate remarcabilă în plan internațional pe acest domeniu, recunoscută din multe puncte de vedere. Prin tehnicile pe care le efectuăm apelând la soluţii miniinvazive, operaţia de chist hidatic la adult cât şi, în acest caz, la copil, este una cu recuperare mult mai rapidă faţă de chirurgia deschisă şi, în principiu, fără urmări pe termen lung”, explică Prof.univ.dr. Dan Sabău decizia de a efectua operaţia la Spitalul de Pediatrie.

Artin nu a fost primul copil operat în acest fel de Dr. Dan Sabău, reputatul medic operând în trecutul apropiat şi o fetiţă de zece ani care a reprezentat, de asemenea, un caz aparte prin complexitatea sa şi prin manoperele aplicate.

„Ne bucurăm şi, fără falsă modestie, suntem mândri că aceşti oameni au venit la noi şi au apelat cu încredere la serviciile Sibiului medical care, în câteva domenii, are cu certitudine priorităţi naţionale, chirurgia chistului hidatic fiind una dintre ele” a concluzionat Prof.univ.dr. Dan Sabău.

Unicitatea intervenţiei a fost dată de vârsta extrem de fragedă a pacientului. Operaţia a durat circa 2 ore şi s-a realizat în baza unui protocol scris de colaborare în chirurgia infantilă realizat între Secţia Clinică Chirurgie II a SCJU Sibiu şi Clinica de Chirurgie Pediatrică.

În materie de miniinvazivitate, Secţia Clinică Chirurgie II SSCJU Sibiu este una recunoscută la nivel internaţional, Prof.dr. Sabău fiind considerat unul din părinţii miniinvazivităţii în România. De altfel, în tratatul internațional de chirurgie hepatică al profesorului Irinel Popescu, capitolul de chirurgie a chistului hidatic aparţine profesorului sibian şi realizărilor din secţia pe care o conduce, datorită propunerilor avangardiste în acest tip de terapie.
Echipă medicală:Prof.univ.dr. Dan Sabău, dr. Manea Alina Ştefania, medic specialist chirurgie pediatrică și dr. Giurca Dorica, medic specialist A.T.I. în cadrul Spitalului de Pediatrie. Echipa mixtă a mai fost completată cu Dr. Noor Hassan, medic rezident chirurgie în cadrul Secției Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu și asistent Petrescu Laura, în cadrul aceleiași secții a spitalului județean.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro