Norme Coca 2023 - 2024

donatori.jpgSecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Dorel Săndesc, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că România a avut cea mai mare creştere procentuală din lume la numărul de donori de organe şi la numărul de operaţii de transplant, în ultimii doi ani. Conform lui Săndesc, dacă trendul se menţine, va fi nevoie de o dezvoltare a transportului aerian, deocamdată aceasta nefiind, însă, o urgenţă.

'Este adevărat că, în domeniul transplantului de organe, România a înregistrat un progres extraordinar. Am avut cea mai mare creştere procentuală din lume, în ultimii doi ani, în ceea ce priveşte numărul de donori de organe (în moarte cerebrală) şi implicit o creştere a numărului de operaţii de transplant. România, care era un subiect de analiză a crizei în Europa, era pe ultimul loc în 2007, iată că acum devine un subiect ca model. Iată că, în acest context, această creştere foarte mare poate pune problema unei flote proprii alocate pentru acest tip de activitate. Trebuie să spun că nu suntem într-o criză de transport, acest lucru s-a desfăşurat şi se desfăşoară şi nu sunt probleme în acest sens. Da, dacă trendul acesta continuă, el va impune şi o măsura ca aceasta', a arătat secretarul de stat.

Dr. Dorel Săndesc a precizat că înfiinţarea unei flote aeriene pentru transportul organelor care trebuie transplantate nu este o măsură urgentă, dar că această dezvoltare a activităţii pune justificat problema de a achiziţiona şi un mijloc de transport special, însă şi dezvoltarea şi creşterea numărului centrelor de transplant, care reprezintă o altă prioritate.

'Nu este mare urgenţă a sistemului sanitar românesc, dar se poate discuta - dacă se ajunge la un număr mare de transplanturi pe zi atunci va fi necesară suplimentarea flotei. Se poate prevedea într-un program multianual, nu este ca într-o urgenţă cum este, de exemplu, cu Ebola, să ai mijloace de transport specifice, Doamne fereşte să fii pus într-o asemenea situaţie', a subliniat Dores Săndesc. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), profesor universitar doctor Radu Deac, a declarat, săptămâna trecută, că e nevoie de o unitate de urgenţă, de o flotilă organizată pe regiuni istorice, pentru transportarea organelor de transplant.

'În România ne aflăm într-o situaţie dificilă în ceea ce priveşte transportul atât al echipelor de prelevare, cât şi transportul organelor de la unităţile în care s-au prelevat, până la unităţile de transplant. Şi aceasta este o problemă foarte, foarte serioasă. Şi ieri am recurs la TAROM pentru transportul specialiştilor şi al organelor. Este o problemă care necesită o rezolvare rapidă şi, pe lângă Şcoala de Aviaţie, SMURD etc. e nevoie de o unitate de urgenţă, o flotilă aş spune, şi v-aş aminti că în urmă cu câteva decenii a existat AVIASAN, Târgu Mureş avea un avion de mare performanţă şi care a transportat nenumăraţi bolnavi în marile centre ale ţării. Eu cred că nu este complicat să revenim la această organizare, ca fiecare provincie istorică a ţării să dispună de un asemenea aparat, astfel încât să se poată transporta de urgenţă', a arătat Radu Deac. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro