Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sănătății a trimis către Direcțiile de Sănătate Publică 125.000 de doze de vaccin hexavalent. Încetineala cu care a avut loc acest proces i-a iritat pe medicii de familie

Ministerul Sănătății a semnat, după îndelungi tergiversări, noul contract subsecvent de furnizare a vaccinului hexavalent, care va fi distribuit Direcţiilor de Sănătate Publică. Astfel, de la 1 iunie, circa 125.000 de bebeluşi pot fi imunizaţi. Este vorba de copiii de 2, 4 şi 11 luni, dar şi de cei nevaccinaţi în primul an de viaţă. Mai mult, autoritățile îi îndeamnă pe medicii de familie să se grăbească, recomandare care i-a iritat pe aceștia, deja nemulțumiți de încetineala cu care Ministerul Sănătății a rezolvat criza vaccinurilor.

„Pentru copii este important vaccinul hexavalent, pentru că așa devin imuni la anumite boli. Eu nu am copii aşa de mici, nu i-am luat în evidență tocmai pentru a evita complicațiile. Îi înscriam și nu aveam cu ce să-i vaccinez. Și așa, am trei vaccinuri antipolio şi nici pe acestea nu mi le poate furniza sistemul nostru”, ne-a declarat Gabriela Janina Popa, medic de familie.

Vaccinurile combat mortalitatea infantilă

Rodica Tănăsescu, un alt medic de familie contactat de EVZ, a fost mai volubilă:Este normal să existe permanent toate vaccinurile din schemă, fără sincope, fără pauze de aprovizionare. Vaccinurile sunt cele mai importante invenţii ale oamenilor, care au redus mortalitatea infantilă cu 90% faţă de cum era acum 50 de ani. Există o lege care spune că Programul Naţional de Imunizare trebuie respectat de toată lumea, inclusiv de decidenţii din Sănătate, care trebuie să asigure aprovizionarea permanentă cu vaccinuri din toată schema”.

Firme diferite, aceeași meteahnă

La nivel mondial, două mari companii produc vaccinuri hexavalente: Sanofi Pasteur și GlaxoSmithKline (GSK). Sanofi este actualul distribuitor, în timp ce GSK a avut contract cu statul român până la sfârșitul lui 2013. Din păcate, ambele companii au avut probleme cu distribuția, încetinind astfel procesul de vaccinare a copiilor și stârnind nemulțumirea medicilor și ale părinților.

Sursa

Autor   Gabriela Dinescu

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro