Norme Coca 2023 - 2024

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a avertizat, luni, într-un comunicat de presă, că sunt necesare eforturi suplimentare pentru conștientizarea populației din Vestul Africii în legătură cu riscul de contaminare cu Ebola din cauza consumului de carne de la anumite animale sălbatice.

Foto: (c) Tommy Trenchard / REUTERS

Principalul animal la care se referă FAO, alături de câteva primate și diferite specii de cefalopode (antilopele africane, de exemplu), este liliacul frugivor, a cărui carne este foarte apreciată în acea parte a globului, explică organizația.

'Nu spunem ca populația să nu mai vâneze, dar este nevoie de reguli clare', afirmă Juan Labroth, veterinar-șef al FAO, adăugând că 'virusul este distrus doar când carnea este pregătită la temperatură ridicată sau bine afumată'.

Cele mai afectate țări, cu cel mai ridicat nivel de mortalitate înregistrat vreodată din cauza virusului Ebola, sunt Guineea, Liberia și Sierra Leone. În colaborare cu guvernele din aceste state și cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), FAO va 'pune în aplicare sisteme de monitorizare a faunei sălbatice, pentru a permite depistarea timpurie a virusului'.

Se crede că epidemia Ebola s-ar fi declanșat în Vestul Africii prin transmiterea virusului de la animale sălbatice infectate la om, răspândindu-se apoi prin contagiere interumană. De la primul caz depistat, în decembrie 2013, în Vestul Africii s-au înregistrat până acum peste 600 de decese din cauza acestui virus, potrivit cifrelor OMS.

Mortal în 90% din cazuri, virusul Ebola — împotriva căruia nu există încă un vaccin — provoacă disfuncții ale mai multor organe și hemoragii grave, transmite AFP.

AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Cristina Mac)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro