Norme Coca 2023 - 2024

Administrarea combinată a două vaccinuri antipoliomielitice ar putea fi cheia pentru eradicarea acestei infecţii care ameninţă încă populaţia mondială, potrivit rezultatelor furnizate de un studiu clinic considerat esenţial pentru înţelegerea efectelor protectoare optime, informează AFP.

Acest studiu clinic, publicat în revista americană Science, a fost realizat în India pe mai multe sute de copii şi bebeluşi. Studiul a arătat că administrarea vaccinului Salk (IPV) pe copiii care au primit deja mai multe doze cu vaccin oral Sabin (OPV) conferă o imunitate mai mare.

Analiza confirmă rezultatele unui alt studiu, realizat tot în India, publicat online în luna iulie în revista medicală The Lancet.

IPV, care conţine un virus mort, este administrat prin injectare, în timp ce OPV, realizat cu un poliovirus viu, dar slăbit, este administrat oral.

După punerea la punct a celor două vaccinuri antipolio în anii 1950, tentativele de eradicare a acestei infecţii, care poate să cauzeze paralizie definitivă şi chiar moartea pacientului, s-au bazat mai ales pe OPV.

Acest vaccin oral, care induce o imunitate mai importantă a mucoaselor intestinale, este uşor de administrat şi costă mult mai puţin decât IPV, care se administrează exclusiv prin injectare.

Însă imunitatea mucoaselor pe care OPV o conferă şi prin intermediul cărora virusul se transmite - prin apă sau alimente contaminate - scade rapid, iar pacientul are astfel nevoie de mai multe doze.

Acest lucru complică şi mai mult campaniile de vaccinare din zonele izolate şi din ţările aflate în război, precum Afganistan, Nigeria şi Pakistan, singurele trei state din lume unde infecţia este endemică. În plus, vaccinul OPV nu împiedică supravieţuirea virusului din fecale şi creşte astfel riscul de diseminare.

Studiul clinic din India a arătat că pacienţii care au primit IPV prezentau mai puţine poliovirusuri în fecale, fapt care reduce riscul de propagare, un factor esenţial pentru eradicarea virusului.

O a doua doză cu acest vaccin (IPV) a indus o imunitate a mucoasei intestinale mai puternică la copiii care primiseră deja două doze de OPV.

Ţinând cont de riscul de epidemie prezentat de vaccinul OPV, autorităţile vor trebui să nu îl mai folosească atunci când eradicarea bolii va fi iminentă, au explicat oamenii de ştiinţă. În această perspectivă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un apel către toate ţările pentru ca acestea să folosească cel puţin o doză de IPV în campaniile lor de imunizare până la sfârşitul anului 2015.

Dar, pentru moment, "cele două vaccinuri se completează şi ar trebui să fie folosite împreună pentru a sparge ultimele lanţuri de transmitere a virusului şi pentru a obţine lume lipsită de poliomielită cât mai repede posibil", a declarat Roland Sutter, coordonator al programelor de cercetare din cadrul OMS.

În 2012, doar 223 de cazuri de polio au fost recenzate, spre deosebire de 360.000 în 1988, când ONU a lansat o campanie mondială pentru eradicarea bolii. Dintre cele 223 de cazuri, 217 proveneau doar din trei ţări - Nigeria (122), Pakistan (58) şi Afganistan (37).

Eforturile de eradicare mondială a poliomielitei riscă să fie comprose din cauza acestor ţări - ultimele bastioane ale virusului -, întrucât acesta ar putea să se întindă din nou în alte ţări lipsite de poliomielită, dar fragilizate de sisteme de sănătate deficitare sau afectate de conflicte militare.

OMS regretă violenţa cu care sunt întâmpinate campaniile de vaccinare din Nigeria şi Pakistan, unde personalităţi religioase şi politice spun că acest vaccin ar conţine porc, un animal considerat murdar şi nepotrivit pentru a fi consumat, potrivit islamului, alimentând astfel zvonurile despre un complot occidental care ar viza sterilizarea musulmanilor.

Surse: Mediafax, BBC News, Imperial College London

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro