Norme Coca 2023 - 2024

Ebola nu se ia prin aer, ca în cazul gripei, ci prin contact direct cu fluide corporale provenite de la persoane bolnave sau prin contact cu instrumente medicale, precum acele de seringă, sau obiecte - îmbrăcăminte - contaminate

Europa este în alertă, după ce luni s-a anunţat primul caz de Ebola pe teritoriul Europei. Este vorba de o asistentă medicală, din Spania, care a făcut parte din echipa care a tratat doi misionari spanioli afectaţi de virus şi care au murit la 12 august, respectiv 25 septembrie. La 48 de ore de la anunţarea primului caz, alţi patru spanioli au fost internaţi la Spitalul Carlos al III-lea din Madrid, locul unde au fost trataţi cei doi misionari care au murit.

Potrivit informaţiilor date publicităţii, aproximativ 50 de persoane care au intrat în contact cu asistenta se află sub supraveghere medicală, iar autorităţile spaniole desfăşoară o anchetă pentru identificarea tuturor locuitorilor din regiune care ar fi expuşi riscului de infectare cu virusul Ebola, mai ales că asistenta medicală a prezentat simptomele îmbolnăvirii în 30 septembrie şi a fost spitalizată de-abia la 6 octombrie.

Potrivit ultimul raport cu privire la epidemia de febră hemoragică, dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe data de 3 octombrie, virusul Ebola a ucis 3.439 de persoane în Africa de Vest din 7.478 de cazuri înregistrate în cinci ţări - Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal.

Virusul Ebola nu se ia prin aer, ca în cazul gripei

Având în vedere numărul mare de victime, Stephan Monroe, de la Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor din SUA, vorbeşte despre cum se manifestă febra hemoragică, la cât timp de la contactarea virusului apar primele simptome şi despre cum se ia boala.

Potrivit medicilor, o persoană nu este contagioasă atât timp cât nu manifestă simptomele în cauză. Acestea pot include febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, o stare de slăbiciune generală, diaree, vomă, lipsa poftei de mâncare şi, uneori, sângerări. Perioada de incubaţie a bolii este de la două până la 21 de zile.

Transmiterea virusului Ebola nu se face prin aer, ca în cazul gripei, ci prin contact direct cu fluide corporale provenite de la persoane bolnave sau prin contact cu instrumente medicale (ace de seringă etc.) sau obiecte (îmbrăcăminte) contaminate.

Sângele, materiile fecale şi voma sunt cele mai contagioase fluide, subliniază Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Virusul a fost detectat în lapte matern, urină şi spermă provenite de la persoane bolnave. Riscul transmiterii prin salivă este extrem de limitat, potrivit aceleiaşi organizaţii.

Este “foarte improbabil” ca virusul Ebola să se transmită printre pasagerii unui avion sau ai unui tren, având în vedere că transmiterea se face prin contact direct cu secreţii corporale, potrivit expertului american Monroe.

Majoritatea persoanelor care se infectează trăiesc cu bolnavi care au simptome de Ebola sau fac parte din personalul medical care îi îngrijeşte, precizează acesta.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro