Gorj: Concediul medical prelungeşte perioada de primire a indemnizaţiei de şomajPrevious Article
Sănătatea care ne lasă să murimNext Article

Asociatia Medicilor de Familie Mures

Something went wrong with the connection!

Exodul medicilor de la stat la privat

Line Spacing+- AFont Size+- Print This Article
Exodul medicilor de la stat la privat

Corupția din spitale, suprasolicitarea, salariile mici, lipsa echipamentelor moderne și a necesarului de feșe sterile, de medicamente ori de branule, toate îi alungă pe medici nu numai din țară, ci și din spitalele de stat, spre clinicile private. Medici tot mai buni aleg astfel calea respectului pe care îl pot primi în altă parte.

Autor Andreea Tudorica

Sursa cotidianul.ro

Cel mai recent exemplu este cel al medicilor neurochirurgi Ionuț Gobej și Dorin Bica, care și-au dat demisia de la Spitalul Colentina. Chiar dacă primarul Gabriela Firea i-a rugat, ei nu au renunțat la demisii și au preferat să rămână în privat, la un centru medical din Capitală, unde au toate condițiile necesare. „Nu luam atenţii de la pacienţi şi ca să trăim lucram şi în privat de doi ani. Conducerea Spitalului Colentina a încercat să ne facă să ne răzgândim, dar nu mai avea rost să ne pierdem timpul cu promisiuni şi nici să ne trezim în situaţia ca anul următor să se schimbe managerul şi să o luăm de la capăt“, au explicat aceştia.

 

0 Comments

No Comments This Article Has No Comments Yet

Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !

But You can be first to leave a comment !

Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Medicii protesteaza

Medici de familie în scandal cu Primăria Craiova

Medici de familie în scandal cu Primăria Craiova   0

Medicii de familie din cadrul Micropoliclinicii Craiovița se află în plin scandal cu Primăria Craiova. Neînțelegerile au început de mai bine de un an și s-a ajuns chiar și în [...]

Banner

Facebook

Aboneaza-te aici

Banner

INFORMATII UTILE

Reclamatii

 

 

 

STIRILE ZILEI

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.   0

read more
Vaccinarea împotriva
difteriei previne îmbolnăvirea. Cât timp protejează vaccinul

Vaccinarea împotriva difteriei previne îmbolnăvirea. Cât timp protejează vaccinul   0

read more
Complicaţiile difteriei. Rate mai mari de deces la copiii sub cinci ani şi
la adulţii de peste 40 de ani

Complicaţiile difteriei. Rate mai mari de deces la copiii sub cinci ani şi la adulţii de peste 40 de ani   0

read more
9 tipuri de dureri care apar din cauza stărilor emoţionale

9 tipuri de dureri care apar din cauza stărilor emoţionale   0

read more
Simptome de cancer de pancreas pe care le ignori complet!

Simptome de cancer de pancreas pe care le ignori complet!   0

read more
Difteria este o boală acută, potenţial fatală. Primele
simptome ale infecţiei

Difteria este o boală acută, potenţial fatală. Primele simptome ale infecţiei   0

read more
Medicină SF devenită realitate:
oameni aproape congelaţi pentru a putea fi salvaţi. Ce presupune procedura

Medicină SF devenită realitate: oameni aproape congelaţi pentru a putea fi salvaţi. Ce presupune procedura   0

read more
Avertismentul medicilor de familie. Boala extrem de contagioasă care a devenit „o amenințare pentru România”

Avertismentul medicilor de familie. Boala extrem de contagioasă care a devenit „o amenințare pentru România”   0

read more
Moarte transformată în viață. Gestul impresionant al unei mame

Moarte transformată în viață. Gestul impresionant al unei mame   0

read more
O fetiţă din Arad, obligată să rămână în spital, deşi putea fi externată. Drama unui copil pentru care statul nu a găsit soluţii

O fetiţă din Arad, obligată să rămână în spital, deşi putea fi externată. Drama unui copil pentru care statul nu a găsit soluţii   0

read more
Ziua mondială de luptă împotriva BPOC. Cauzele pentru care apare
bronhopneumopatia cronică obstructivă

Ziua mondială de luptă împotriva BPOC. Cauzele pentru care apare bronhopneumopatia cronică obstructivă   0

read more
VIDEO Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat un pachet de ţigări pe zi, timp de 30 de ani

VIDEO Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat un pachet de ţigări pe zi, timp de 30 de ani   0

read more
Ludovic Orban l-a dat afară pe Vasile Ciurchea de la CNAS. Pe cine a numit la șefia instituției

Ludovic Orban l-a dat afară pe Vasile Ciurchea de la CNAS. Pe cine a numit la șefia instituției   0

read more
Când vremea se răcește, două spitale de copii din Capitală rămân două zile fără apă caldă și căldură. Șeful RADET dă vina pe spitale

Când vremea se răcește, două spitale de copii din Capitală rămân două zile fără apă caldă și căldură. Șeful RADET dă vina pe spitale   0

read more
Românii sunt fruntaşi la tratarea răcelilor şi durerilor în gât cu antibiotice

Românii sunt fruntaşi la tratarea răcelilor şi durerilor în gât cu antibiotice   0

read more
Studiu: 4,5 milioane de români tratează anual răceala şi durerile în gât cu antibiotic

Studiu: 4,5 milioane de români tratează anual răceala şi durerile în gât cu antibiotic   0

read more
Pacient în România | Un site unde românii îşi vând organele la bucată, în văzul tuturor, funcţionează fără probleme de 12 ani

Pacient în România | Un site unde românii îşi vând organele la bucată, în văzul tuturor, funcţionează fără probleme de 12 ani   0

read more
Corpul de Control, trimis la Brazi, în urma anchetei Digi24.ro. Reprezentant al pacienţilor: Crematoriul trebuia închis în 2018

Corpul de Control, trimis la Brazi, în urma anchetei Digi24.ro. Reprezentant al pacienţilor: Crematoriul trebuia închis în 2018   0

read more
Operații amânate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru că lipsește un anestezic

Operații amânate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru că lipsește un anestezic   0

read more
Mi-au spus că mă vor suna dacă sunt probleme. Însă nu m-au sunat. Deşi erau
probleme

Mi-au spus că mă vor suna dacă sunt probleme. Însă nu m-au sunat. Deşi erau probleme   0

read more
Cezar Irimia: „Pot trece şi 90 de zile de la diagnostic
şi până la tratament în cancerul pulmonar “. Care este rolul navigatorilor
pentru pacienţi

Cezar Irimia: „Pot trece şi 90 de zile de la diagnostic şi până la tratament în cancerul pulmonar “. Care este rolul navigatorilor pentru pacienţi   0

read more
„Există cazuri de accident vascular cerebral care pot apărea la tineri.“ Ce este metoda FAST de depistare a acestuia

„Există cazuri de accident vascular cerebral care pot apărea la tineri.“ Ce este metoda FAST de depistare a acestuia   0

read more
De ce au început să moară utilizatorii de ţigări electronice. Descoperirea autorităţilor americane

De ce au început să moară utilizatorii de ţigări electronice. Descoperirea autorităţilor americane   0

read more

Arhiva

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

ADT Healthcare offers free help and assistance to people suffering from drug and alcohol addiction. Contact: 0800 088 66 86

adt-logo
Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.