Norme Coca 2023 - 2024

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat nemulţumirea, vineri, faţă de activitatea justiţiei care, în opinia sa, o să tragă la răspundere persoane vinovate "peste 100 de ani", şeful Executivului dând ca exemplu în acest sens cazul fostului preşedinte al CNAS Lucian Duţă, acuzat de corupţie

Aceste afirmaţii au fost făcute de şeful Executivului, vineri, la Palatul Victoria, cu ocazia semnării unui acord-cadru între Compania Naţională Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) privind distribuirea cardurilor de sănătate la nivel naţional.

"A fost o poveste destul de lungă şi extrem de dificilă. Vreau să ştiţi ca am pierdut peste un an de zile în implementarea acestui proiect extrem de important, din cauza unor fapte grave de corupţie, comise de către fosta conducere a Casei, de către domnul Duţă. Sigur, justiţia lucrează în ritmul său cunoscut şi o să tragă la răspundere peste 100 de ani pe cei care au greşit. Important este ca am pierdut un an, pe care l-am recuperat", a spus Ponta.

Guvernul a sesizat în urmă cu un an Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă.

Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună.

Controlul a fost efectuat la Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi Imprimeria Naţională privind respectarea cadrului organizatoric şi funcţional pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. În perioada supusă controlului, funcţia de preşedinte CNAS a fost ocupată de Lucian Duţă (10 decembrie 2009 - 8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) şi Doru Bădescu (25 mai 2012 - 13 iunie 2013).

În document se arată că introducerea cardului a fost aprobată, în şedinţă de guvern, la începutul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, iniţiat de ministrul Sănătăţii Attila Cseke şi şeful CNAS, Lucian Duţă, fiind stabilită producerea cardurilor începând cu ianuarie 2011 într-un ritm de un milion carduri lunar, astfel încât toţi cei 18,5 milioane de asiguraţi, la care se face referire în memorandum, să fie acoperiţi în 18-19 luni.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro