Norme Coca 2023 - 2024

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) solicită Ministerului Sănătății și CNAS soluții concrete pentru decontarea reală și eficientă a terapiei pentru toți copiii și tinerii diagnosticați cu autism - decontarea unui număr de 90 de puncte per specialist (psiholog, psihoterapeut, kinetoterapeut, logoped) și simplificarea procedurii de decontare a serviciilor.

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ

"FEDRA apreciază faptul că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au făcut un prim pas în vederea susținerii financiare a terapiei copiilor cu tulburări în spectrul autist (TSA), însă consideră că acestea sunt departe de a rezolva situația sutelor de persoane care în fapt nu beneficiază de servicii gratuite. Numărul de ore propus spre decontare este foarte mic, procedura de decontare (acum prin medicul psihiatru care diagnostichează, nu prin psihoterapeutul care face de fapt terapie) este foarte greoaie, iar medicii psihiatri care au contract cu CNAS sunt foarte puțini, la nivel național, unele județe fiind neacoperite", se arată într-un comunicat FEDRA remis luni AGERPRES.

Reprezentanții FEDRA susțin că la trei luni de la intrarea în vigoare a Ordinului 619 al Ministerului Sănătății, orele de intervenție decontate de CNAS sunt insuficiente comparativ cu numărul de copii care au nevoie de terapie, iar pentru adulții cu autism aceste servicii sunt practic inexistente, decontarea terapiei pentru aceștia nefiind prinsă în cele decontate de CNAS. În acest moment, cele 19 organizații membre ale FEDRA deservesc aproximativ 1.055 copii și 35 adulți. Dintre aceștia doar 108 au beneficiat de terapie gratuită decontată prin CNAS în perioada iulie-august.

FEDRA propune îmbunătățirea procedurii de decontare a serviciilor prin decontarea directă a serviciilor de terapie prin specialiști psihoterapeuți cu formare și experiență, decontarea serviciilor de terapie printr-un sistem de vouchere, decontarea unui număr de 90 de puncte per specialist care lucrează direct cu copilul (psiholog, philoterapeut, logoped, kinetoterapeut), și nu 90 de puncte per medic psihiatru.

"Având în vedere că prevalența autismului este în creștere (1 în 88 copii conform CDC — http://www.cdc.gov/ncbddd/autism/data.html), considerăm că este timpul ca și în România această afecțiune să fie considerată o prioritate și să existe un Program Național de Sănătate așa cum există și pentru alte boli cronice, astfel încât copiii și tinerii cu autism să beneficieze în mod real și eficient de terapii gratuite", se arată în comunicatul citat.

FEDRA este prima federație de acest tip din România, care are ca membri în principal organizații de părinți și se dorește a fi o voce puternică și unitară a organizațiilor de profil din România, având ca scop crearea și păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea și sprijinirea persoanelor cu TSA.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro