Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaș-Cadariu, a fost chemat marţi în Senat, la Ora Ministrului, să discute despre salarizarea unică a personalului medical şi sanitar, programul de rezidenţiat şi alte probleme din sănătate. 

Ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu a declarat, marți, în plenul Senatului, că una dintre soluții privind salarizarea personalului medical ar fi introducerea unui card al medicului, scrieRomania TV.

Una dintre soluții, pe care le vom explora în continuare, este un așa-numit card al medicului. (..) Ce ar putea rezolva acest card? Ar putea urmări medicul de la absolvirea facultății și până la pensie și ar putea înregistra activitatea clinică a acestuia, deoarece ce facem în acest moment în evaluările pe care le aplicăm, fie că face Colegiul Medicilor, fie alte organisme profesionale, se referă la orice, dar nu la activitatea clinică, mă refer la clinicieni. (…)

Ce s-ar putea face consecutiv acestui lucru? Pe de o parte, o salarizare diferențiată, pe de altă parte stimulente acordate celor care se ocupă într-adevăr de rezidenți, deci formatorilor. Am putea să avem o imagine foarte clară punând cap la cap cardul rezidentului cu cel al formatorului. (….) Este un model pe care nu l-am implementat, dar care funcționează în numeroase țări, există un punctaj care se acordă medicilor formatori„, a spus Patriciu Achimaș-Cadariu, potrivit sursei citate.

 

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro