Fost director CJAS a fost trimis in judecata pentru spalare de bani si inselaciune

20 noiembrie 2015

Fostul director al CJAS Timiş, Călin Cristian Careba, a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi spălare de bani, în formă continuată. Alături de el au mai fost deferite instanţei alte trei personae.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Careba, în calitate de director al Casei, a participat la încheierea unor contracte de furnizare a serviciilor medicale cu mai multe spitale din judeţul Timiş. Aceste contracte au fost încheiate, însă, cu două societăţi, cu care Careba se afla în relaţii comerciale, realizând, astfel, foloase materiale.

Prejudiciul estimat de procurori, ca urmare a acţiunilor lui Careba, este de aproape 990.000 de lei, sumă cu care Casa Judeţeană de Asigurărir de Sănătate  Timiş s-a constituit parte civilă în dosar. Dosarul se va judeca la Tribunalul Timiş.

Călin Cristian Careba a deţinut funcţia de director general al CJAS Timiş, în perioada 2009 – 2012.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro