Norme Coca 2023 - 2024

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului COPACI MIHAIL, la data faptelor președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2015-27 februarie 2016, inculpatul Copaci Mihail, în calitate de președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, a solicitat și primit de la o persoană din conducerea unui spital, în tranșe periodice, suma totală de 3.000 de euro și 3.500 de lei, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să asigure bugetarea corespunzătoare a spitalului, prin contractele încheiate în acest sens între casa de asigurări și spital.

Potrivit înțelegerii, inculpatul Copaci Mihail urma să primească lunar suma de 1.000 de euro. Ca urmare, în lunile aprilie și mai 2015, președintele CAS Vrancea a primit câte 1.000 de euro (în total 2.000 de euro), de fiecare dată sumele fiindu-i date în biroul acestuia din sediul CAS Vrancea.

Ulterior, din cauza lipsei de disponibilități, persoana din conducerea spitalului nu a mai putut respecta înțelegerea, făcând plăți sporadic, respectiv 2.000 de lei în luna august sau septembrie 2015 (în parcarea D.S.P. Vrancea), 1.500 de lei în luna decembrie 2015 (de asemenea în biroul lui Copaci Mihail din sediul CAS Vrancea).

La data de 27 februarie 2016, inculpatul Copaci Mihail a primit 1.000 de euro (în parcarea din cadrul complexului comercial Carrefour), împrejurare în care procurorii au realizat constatarea infracțiunii fragrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, cu propunere de a se menține măsurile preventive luate în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro