Norme Coca 2023 - 2024

Corpul de Control al Premierului a concluzionat cutremurător după ancheta în cazul COLECTIV: „Modul  de acțiune al instituțiilor implicate în intervenția din seara de  30.10.2015  este  apreciat ca  fiind  unul  sub  medie,  raportul constatând  că  există  instituții  care  și-au  făcut  datoria  în  mod corespunzător și altele care au manifestat deficiențe, astfel:
Corespunzător:
Instituția  Prefectului,  Serviciul  de  Telecomunicații  Speciale,Direcția  Generală  de  Poliție  a  Municipiului  București, Direcția Generală  de  Jandarmi a  Municipiului  București, Serviciului  de Ambulanță București-Ilfov, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.

Au manifestat deficiențe:
Inspectoratul  pentru  Situații  de  Urgență  „Dealul  Spirii" București – Ilfov
În  principal,  această  instituție  nu  a  respectat procedurile  în  ceea  ce  privește  posibila  declanșare  mai  devreme  a Planului  Roșu  de  Intervenție,  nu  a  alertat  echipajele  din  cadrul serviciilor de sprijin, a existat o succesiune la comanda operațiunilor a unui număr mare de persoane într-un  interval  foarte  mic  de  timp,  iar pe durata controlului, nu a reușit să furnizeze numărul exact și  felul utilajelor care au participat la acțiunea din data de 30.10.2015;

Departamentul pentru Situații de Urgență
În principal  această instituție  nu  a  respectat  prevederile  imperative  ale  Ordonanței  de Urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul
managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și  completarea  O.U.G.  nr.  21/2004  privind  Sistemul  Național  de Management  al  Situațiilor  de  Urgență,  în  ceea  ce  privește coordonarea în ansamblu a situațiilor de urgență, nu doar  a activității de prim ajutor calificat și asistență medicală de la locul evenimentului;

Spitalele unde au fost internate victimele.
Concluzia se referă, în ansamblu, la spitalele în care au avut internate victime ale incendiului de  la  clubul  Colectiv.
Astfel, au fost evidențiate probleme din cauza inexistenței planurilor albe de asistență în situații de urgență, la care se adaugă nefuncționarea la capacitate a Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) și a raportărilor contradictorii atât în privința numărului  de  victime  internate  cât  și  în  privința  infecțiilor nosocomiale;

Direcția  de  Sănătate  Publică  a  municipiului  București.
Concluzia  are  la  bază  raportul  acestei  instituții,  care conține  date neconcludente  și  contradictorii,  atât  în  ceea  ce  privește  numărul pacienților  din  fiecare  spital  cât  și  în  ceea  ce  privește  numărul infecțiilor nosocomiale, ridicând suspiciuni în privința controalelor în baza cărora a fost întocmit. De asemenea, inexistența planurilor albe la nivelul  spitalelor  poate  fi  imputată  și  acestei  instituții  din  cauza neimplicării în elaborarea acestor planuri.
În consecință, se impune reformarea radicală și îmbunătățirea sistemului de asistență de urgențăîn caz de accidente colective, calamități și dezastre în
fază prespitalicească, precum și a asistenței de urgență în cadrul spitalelor.

În raport se mai constată că:

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) (Raed Arafat, n.r) a coordonat, la fața  locului,  doar activitatea  de  prim  ajutor  calificat  și  asistență medicală de la locul evenimentului, nu toate activitățile de intervenție.
Lipsa aparentă a unei coordonări reale a operațiunii de intervenție, a fost evidențiată și de faptul că unele echipaje s-au panicat și au început să comunice haotic informații către dispecerat.

Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv din București din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, aspect cauzat în principal de:
-lipsa de exerciții în caz de urgențe majore,
-neconcordanțe în legislație,
-baza materială deficitară.
Cu toate că cel puțin unul dintre apelurile primite conținea elemente care  arătau  existența  unei  situații  foarte  grave,  Planul  Roșu  de Intervenție nu a fost declanșat imediat ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislația în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condițiile în care aceeași legislație permite și mecanisme mai  rapide  de  intervenție  pentru  alte  situații  de  urgență  (dezastre aviatice sau feroviare etc). Astfel, Planul Roșu de Intervenție a fost declanșat, la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la  numărul  unic  de  urgență  și  la  7  (șapte)  minute  de  la  momentul informațiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenției.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro