Norme Coca 2023 - 2024

Sursa http://sibiu100.ro

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Sibiu și cea a Consiliului Județean au anunțat astăzi, 7 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă o serie modificări în organizarea unor secții din cadrul spitalului. Este vorba despre deschiderea unei farmacii în cadrul căreia să se desfășoare subprogramul de tratament medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice.

Punctul de lucru al farmaciei se va amenaja la parterul clădirii secțiilor clinice medicale si oncologie, iar acest fapt impune schimbările. În acest sens, compartimentul Clinic Diabet Nutriție va fi relocat de la parterul clădirii medicale într-un spațiu disponibil în cadrul Secției Clinice Obstetrică – Ginecologie II, unde își desfășura activitatea Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistentei Medicale (SPIAAM). În spațiul eliberat la parterul clădirii medicale vor fi amenajate punctul farmaceutic de lucru pentru prepararea soluțiilor citostatice și saloanele necesare pentru spitalizare de zi – Secția Clinică Hematologie. De asemenea, Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) va fi relocat în cadrul unor spații disponibile în clădirea unde își desfășoară activitatea Compartimentului de Citologie.

Citeste mai departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro