Norme Coca 2023 - 2024

34 de morţi au primit scrisori ce conţin cardul de sănătate

Până şi morţii primesc card de sănătate! Se întâmplă în Vrancea unde acţiunea de distribuire a cardurilor de sănătate, documentul informatic pe baza căruia pot primi îngrijiri medicale contribuabilii la sistemul de sănătate, se află în plină desfăşurare.

Poştaşii, care au sarcina de a înmâna asiguraţilor la sănătate acest document, au întâlnit deja situaţii în care scrisorile erau destinate unor persoane decedate. Aceste scrisori au ajuns la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Oficialii unităţii spun că, până în acest moment, au fost 34 astfel de situaţii, dar numărul cazurilor ar putea creşte în condiţiile în care sunt de împărţit aproape 190.000 de carduri.

Motivul pentru care se întâmplă astfel de situaţii ar fi că imprimarea cardurilor a început să se realizeze în urmă cu aproape patru luni, iar între timp unele dintre persoane care figurau asigurate au decedat. În Vrancea distribuţia cardurilor de sănătate este în plină desfăşurare, acesta fiind primit şi de la Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS V. Acesta spune că va merge în următoarea perioadă la medicul său de familie pentru activarea documentului.

Cardul conţine numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal şi codul de asigurat şi poate fi activat la medicul de familie. Informaţiile de pe cardul naţional de sănatate pot fi accesate de către: CNAS, în calitate de administrator al sistemului informatic, medicul de familie la care este înscris asiguratul, medicul specialist, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. „Vă rugăm ca, la următoarea vizită la medic, să vă prezentaţi cu această scrisoare şi cu cardul pe care l-aţi primit. Pe card sunt deja inscripţionate datele dumneavoastră de identificare. Pentru a deveni funcţional, el trebuie să fie activat. Pentru aceasta medicul vă va solicita personalizarea pinului (codului) de acces format din 4 cifre. Vă rugăm să reţineţi acest cod şi să nu îl divulgaţi. Veţi tasta personal acest pin ori de câte ori veţi solicita un serviciu medical sau eliberarea de mediccamente.

Medicul este singurul care poate inscripţiona cardul dumneavoastră de sănătate cu date medicale, în baza acordului exprimat în scris de dumneavoastră sau după caz, de aparţinătorul legal/împuternicitul legal”, este mesajul transmis posesorilor acestor carduri.  (Raluca MANOLACHE) 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro