Norme Coca 2023 - 2024

   Birou de presa AMFMS     

      Luni, 13.03.2017 a avut loc sedinta Comisiei pentru asistenta medicala primara, constituita prin Decizia nr. 105/07.03.2017 a Presedintelui – Director General a CAS Mures. Pe ordinea de zi s-a aflat si stabilirea necesarului de medici de familie din judetul Mures. Situatia a aratat ca previziunile noastre facute in urma cu 4 ani incep sa se adevereasca, in mare parte datorita politicilor de sanatate din Romania si tratamentului discriminator la care este supusa medicina de familie prin politicile prezente si trecute de finantare a sistemului sanitar, dar si a modului de intocmire a contractelor cadru.

            Astfel in judetul Mures, judet beneficiar al unui centru universitar medical, in anul 2017 vorbim de un deficit de 32 de norme (medici de familie) la care se adauga faptul ca la 31.12.2017 vom avea si 24 dintre medici, care se afla in activitate, si care au implinit varsta de pensionare, ei avand acum varste cuprinse intre 65 si 70 de ani.

            Speranta ar trebui sa se indrepte catre rezidenti, insa, conform datelor de care dispunem, avem 10 rezidenti in anul 3 (dintre acestia doua persoane sunt in concediu de maternitate, iar alte doua colege sunt insarcinate), in anul 2 sunt 13 rezidenti (6 dintre acestia sunt rezidenti pe post, in alt judet decat judetul Mures), iar  in anul 1 avem 13 rezidenti, dar acestia isi vor putea sustine examenul de specialitate abia peste 4 ani.

            Avand in vedere aceste aspecte, putem afirma ca din punct de vedere al resurselor umane existente a inceput sfarsitul acestui segment al asistentei medicale, sfarsit care este sustinut si grabit de politica consecventa a decidentilor din sistemul sanitar. Daca pana acum ne plangeam ca pleaca colegii tineri, in asistenta medicala primara, medicii de familie ajunsi la varsta de 50 de ani iau, tot mai serios in calcul, sa isi incheie cariera profesionala intr-o alta tara a Uniunii Europene pentru a avea sansa unui venit decent la batranete (pensie).

            Invatam candva ca structura sistemului sanitar este una piramidala, iar baza o constitutuie asistenta medicala primara (medicina de familie), nivelul urmator este asistenta medicala secundara (ambulatorul de specialitate – policlinicile) iar varful piramidei este de dat de asistenta medicala tertiara (spitale, clinici). In acest context ne intrebam care va fi soarta piramidei sistemului sanitar romanesc?!

 

Sursa: www.amfms.ro

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro