Norme Coca 2023 - 2024

            Intervenție urologică în premieră la centrul medical Nova Vita

În contextul experienței acumulate în tratamentul litiazelor ureterale cu laser Holmium – cel mai performant aparat de eliminare a calculilor renali din România, intrat în portofoliul spitalului Nova Vita la sfârșitul anului trecut -  s-a trecut la un nivel superior al utilizării acestei metode prin intervenția de laser vaporizare a unei tumori uroteliale bazinetale drepte pe rinichi unic funcțional, în premieră în Tg Mureș.

Procedura a fost realizată de Dr. Călin Chibelean, medic primar urolog, Dr. Gheorghe Niță medic primar urolog din București, colaborator al centrului medical Nova Vita, și dr. Calancea Igor, medic primar urolog.

Intervenția a fost efectuată unui pacient în vârstă de 78 de ani, cunoscut cu maladie tumorală de câmp urotelial pentru care a suferit o cistectomie radicală  cu derivație urinară cutanată în urmă cu 5 ani. Este o intervenție ușoară, neinvazivă iar recuperarea postoperatorie se face într-un interval scurt, de aproximativ 24 de ore.

Procedura este indicată în cazul tumorilor uroteliale înalte superficiale.

Pacientul  se simte foarte bine, nu are dureri și a fost externat la 24 de ore de la intervenție.

Acesta este unul din cele 6 cazuri rezolvate chirurgical cu noul aparat Laser Holmium în ultima săptămână, de către echipa condusă de dr. Chibelean Călin.

            În paralel, interesul tot mai mare al pacienților pentru patologia uroginecologică a făcut să fie dezvoltate și în serviciul nostru proceduri moderne minim invazive pentru incontinența urinară și prolaps genital cu plasa de polipropilenă, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să se efectueze și o astfel de intervenție. 

 

Emilia Ștefan

Marketing Manager

Nova Vita Târgu Mureș

Strada Liviu Rebreanu 29A

0726165470

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro