Norme Coca 2023 - 2024

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie,prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat că în prezent jurişti din Ministerul Sănătăţii verifică forma proiectului de lege privind vaccinarea şi vin cu propuneri de armonizare legislativă.
"În momentul de faţă, colegii jurişti (din Ministerul Sănătăţii - n.r.) verifică forma legii şi vin cu propuneri de armonizare legislativă. Copiii care ne dorim să fie sănătoşi au dreptul să fie vaccinaţi şi cred că ar trebui să discutăm despre drepturile copilului de a fi vaccinaţi încât să nu se îmbolnăvească, decât la obligativitatea părinţilor de a vaccina", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă. El a amintit că scopul proiectului legii vaccinării nu este de a sancţiona, ci de a încuraja vaccinarea, punctând că "există o discuţie de introducere eventual progresivă a unor sancţiuni". "În niciun caz scopul legii nu este de a sancţiona, ci de a încuraja vaccinarea, dar conştient încât părintele să fie pe deplin informat asupra beneficiilor şi eventualelor riscuri ale vaccinării. Se doreşte inclusiv asumarea de către statul român a oricăror riscuri legate de administrarea vaccinurilor. Asumarea oricăror riscuri înseamnă compensarea efectelor adverse majore dacă aceste efecte sunt legate de vaccinare", a afirmat Alexandru Rafila.

El a subliniat că se urmăreşte, prin acest proiect, asigurarea fără niciun fel de întreruperi a vaccinurilor din programul naţional de imunizări. "Proiectul legii vaccinării se ocupă, în principiu, de asigurarea fără niciun fel de întreruperi (...) a vaccinurilor din programul naţional de imunizări, (...) responsabilizează Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de sănătate publică, medicii de familie în ceea ce priveşte administrarea vaccinurilor şi oferă suportul ca să poată să existe o campanie de informare continuă, să existe echipe medicale specializare la nivel judeţean şi la nivel naţional care să realizeze consiliere şi să coordoneze toate aceste activităţi", a arătat acesta.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro