Norme Coca 2023 - 2024

La fiecare 20 de minute, un şofer este amendat în Bucureşti pentru că vorbeşte la telefon. Fiecare dintre ei ar putea provoca accidente cumplite, spun poliţiştii. Ca să îi convingă să renunţe se implică şi psihologii. Au făcut un studiu care arată că în momentul în care vorbeşti la telefon şi conduci este ca şi cum ai merge legat la ochi. Iar ţările europene fac campanii aproape negre ca să oprească fenomenul.

Norvegienii trag un puternic semnal de alarmă. Să vorbeşti la telefon în timp ce conduci e ca şi cum ai consuma alcool la volan. Atenţia conducătorului auto e serios perturbată dacă şofează cu o singură mână şi e atent la discuţia telefonică. Iar psihologii explică cum funcţionează creierul uman în momentul în care primeşte mai multe comenzi.

„Timpii noştrii de reacţie sunt mai lenţi. Capacitatea de atenţie este focalizată atât asupra unui stimul pe care îl percepem, cum este discuţia, cât şi spre exterior. Vorbitul la telefon constituie un pericol major”, spune psihologul Mihai Aniţei.

Numai în Bucureşti, poliţiştii opresc zilnic sute de şoferi care încalcă legea şi nesocotesc instinctul de conservare.

Grav este că aceşti şoferi nu sunt conştienţi că se pun în pericol, pe ei şi pe oameni nevinovaţi.

„Nu se întâmplă din cauza telefonului, se întâmplă că nu ştiu oamenii să conducă”, spune un șofer.

Şoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc sunt amendaţi cu 270 de lei şi două puncte de penalizare. Sancţiunile nu par să îi descurajeze însă.

Poliţiştii de la Rutieră au dat 26.000 de amenzi anul trecut şi alte 15.000 în primele opt luni anul acesta. Se pare că sancţiunile nu îi sperie însă pe şoferii care nu se pot dezlipi de telefonul mobil.

„Creşte foarte mult gradul de implicare într-un accident rutier şi creşte riscul de producere a accidentelor grave”, spune Andrei Codău, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră.

În multe ţări, autorităţile au lansat campanii agresive, care să îi facă pe şoferi să îşi dea seama de pericol. În China, spectatorii care au fost la cinematograf în timpul acestei campanii au plecat convinşi că trebuie să îşi cumpere dispozitive hands-free.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro