Norme Coca 2023 - 2024

Studenţii de la Automatizări şi Calculatoare susţin că nu au primit nicio comunicare oficială din partea CJAS cu privire la concluziile anchetei * CJAS îi invită să consulte site-ul instituţiei, menţionând că a dispus revenirea pe vechile liste ale medicilor de familie 

Deşi, de aproximativ o săptămână, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a dispus repunerea pe vechile liste a studenţilor trecuţi fără voia lor la medicul de familie Georgeana Mitoşeriu, aceştia susţin în continuare că nu au primit nici un răspuns din partea autorităţilor. Astfel, o parte dintre cei 150 de studenţi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, cazaţi în Căminul T19 din Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu îşi exprimă în continuare nemulţumirea cu privire la durata anchetei şi la faptul că nu au primit un răspuns oficial de la şefii CJAS Iaşi.

„CJAS a promis soluţionarea situaţiei celor aproape 300 de studenţi rămaşi fără doctor de familie până la sfârşitul lunii decembrie. La acea vreme au considerat de cuviinţă să amâne cazul până după sărbători, gândindu-se ulterior că studenţii afectaţi mai pot aştepta şi până la sfârşitul lunii ianuarie. Iată-ne trecuţi şi de acest termen şi din nou, fără rezultate. Ne îndreptăm către mijlocul lunii februarie, iar CJAS nici nu se mai oboseşte să mai ofere explicaţii”, se arată într-o scrisoare anonimă trimisă pe adresa redacţiei „Evenimentul Regional al Moldovei”.

CJAS invită studenţii pe site-ul propriu
La rândul lor, reprezentanţii CJAS susţin însă că studenţii nu trebuie decât să se consulte site-ul CJAS, unde pot afla că au fost reînscrişi la vechiul medic de familie. „S-au verificat toate dosarele şi s-a dispus ca cei 150 de studenţi care au depus plângeri să treacă pe listele vechilor medici de familie. Studenţii pot verifica acest lucru şi pe site-ul CJAS, şi pe listele vechilor medici de familie. Nu putem să facem 150 de adrese şi să-i anunţăm pe fiecare. Ancheta în acest caz nu s-a finalizat, urmând să stabilim dacă medicul riscă sancţiuni, conform clauzelor contractuale, şi dacă este necesar să sesizăm organele abilitate pentru continuarea cercetărilor”, a precizat ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.
Scandalul a ieşit la iveală pe 4 decembrie 2014, după ce câţiva studenţi care s-au îmbolnăvit au mers la medicul de familie din localitatea de domiciliu şi au aflat că nu mai figurează pe lista acestuia. Aceştia susţin că responsabilii de cămin au infiltrat printre zecile de documente ce trebuiau semnate în grabă şi o cerere completată în prealabil cu datele personale ale fiecărui student, prin care cei în cauză declarau că renunţă la medicul lor de familie din momentul respectiv şi trec în lista medicului Georgeana Mitoşeriu. 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro