Norme Coca 2023 - 2024

Autorităţile se fac că plouă într-un caz grav de violenţă, petrecut chiar în buricul târgului, ziua în amiaza mare. Agresiunea, petrecută zilele trecute în dreptul Universităţii „Cuza”, ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care autorităţile îi protejează pe ieşenii obişnuiţi de huliganii agresivi.

Un medic anestezist de la Institutul Regional de Oncologie a fost bătut crunt în urmă cu două săptămâni, ajungând la spital cu trei fracturi la nivelul feţei, pentru simplul fapt că unui tânăr cu muşchi care se grăbea şi nu avea loc să parcheze i s-a părut că merge prea încet.

Cadrul medical a fost supus unor operaţii complicate şi va rămâne cu sechele la nivelul feţei, în timp ce agresorul, identificat ulterior tot de medic, nici măcar nu a fost chemat de Poliţie pentru a fi audiat. "Facem cercetări”, spun poliţiştii, care parcă iau în derâdere suferinţa doctorului desfigurat în plină stradă, în faţa a zeci de oameni. În realitate, autorităţile nu au făcut aproape nimic până acum

(P)

O simplă plimbare prin faţa celei mai vechi universităţi din municipiu s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru un medic anestezist de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi. Cadrul medical Daniel Rusu se află de mai bine de două săptămâni într-o suferinţă cumplită, neputând să mănânce sau să vorbească normal după ce a fost snopit în bătaie de un necunoscut de 27 de ani, care s-a supărat pe el pentru că nu a fugit din faţa maşinii pe care o conducea.

După ce a devenit, din senin, victima şoferului recalcitrant, alegându-se cu trei oase rupte la nivelul feţei, medicul ieşean este umilit şi de autorităţi, care, de mai bine de două săptămâni, nici măcar nu au stat de vorbă cu agresorul doctorului, darămite să impună o măsură coercitivă împotriva acestuia.

 
Stâlcit în bătaie pentru că mergea pe stradă
 
Pe 19 august, în jurul orei 14.30, Daniel Rusu (foto), se afla în staţia de autobuz de la Universitatea „Al.I. Cuza” şi discuta telefonic cu soţia sa, când un şofer nervos s-a supărat pe el că nu s-a ferit mai repede din faţa maşinii lui. Conducătorul a coborât şi l-a lovit cu pumnul în faţă de mai multe ori, până ce medicul a căzut. Scena incredibilă s-a petrecut de faţă cu zeci de martori, unul dintre aceştia sunând la 112. La faţa locului a ajuns atât un echipaj de Poliţie cât şi unul al Ambulanţei, poliţiştii întrebându-l pe medic, care nici nu putea vorbi, dacă vrea să facă plângere, în timp ce ambulanţierii l-au transportat la spital.
 
 
Rusu a ajuns la spital cu trei fracturi la nivelul oaselor feţei, potrivit actelor medicale depuse la dosar, respectiv baza orbitei, maxilarul şi osul zigomatic. De asemenea, anestezistul a suferit şi mai multe plăgi tăiate, unele dintre acestea urmând a lăsa urme definitive, potrivit medicilor. Conform lui Rusu, iniţial agresorul, indicat de apărătorii săi ca fiind Iulian Cosmei, de 27 de ani, un sportiv din Iaşi, fost boxer, a plecat de la faţa locului, dar s-a întors după 10 minute şi, spune medicul, i-a cerut scuze motivând că "eram nervos".
 
Medicul: „Am văzut oameni murind din mai puţin”
 
Pe 22 august, Daniel Rusu a fost supus unei operaţii la faţă, ce a constat în proceduri de reconstrucţie a oaselor feţei, folosindu-se patru şuruburi şi sârmă de oţel. Între timp, au apărut complicaţii cu privire la starea medicului şi, cel mai probabil, acesta va trebui supus unor noi intervenţii. “E trist că poţi fi agresat în centrul oraşului, în plină zi şi cu 20-30 de oameni în jurul tău. E foarte trist că în aceste săptămâni care au trecut colegii mei au trebuit să facă sacrificii imense pentru ca programul operator să poată fi făcut şi pacienţii bolnavi de cancer să nu aibă de suferit. În locul meu putea fi un copil sau un bătrân, şi consecinţele puteau fi foarte grave. Am văzut oameni murind din mai puţin”, a declarat medicul Daniel Rusu.
 
Poliţia l-a lăsat pe agresor să-şi vadă de nuntă
 
Întâmplarea ce îi putea fi fatală medicului ieşean s-a transformat într-o adevărată mostră de neputinţă a autorităţilor ieşene. Potrivit avocatei medicului Rusu, Sandra Grădinaru, până în prezent bărbatul suspectat că l-ar fi lovit pe anestezist, indicat ca fiind Iulian Cosmei (foto), boxer, nu ar fi fost audiat de oamenii legii. “Având în vedere că prin acţiunile sale agresorul i-a cauzat victimei un prejudiciu estetic grav şi permanent, se impune începerea urmăririi penale în cauză şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi eventual luarea unei măsuri preventive în scopul bunei desfăşurări a procesului penal”, a declarat Sandra Grădinaru.
 
 

Contactaţi de “Ziarul de Iaşi”, reprezentanţii Poliţiei au precizat că dosarul se află în lucru: “Este începută urmărirea penală. Cercetările sunt în curs şi în funcţie de cele stabilite se vor lua măsurile legale care se impun”, a precizat comisarul Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

 

Potrivit unor surse din Poliţie, dosarul în care medicul anestezist este victimă ar fi fost transmis Parchetului în vederea atribuirii unui număr de înregistrare. Este neclar de ce la atâtea zile de la producerea evenimentului, autorul agresiunii fiind cunoscut, procurorii nu au remis cauza poliţiştilor pentru ca aceştia să îşi continuie verificările.

 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nu a răspuns în cursul zilei de ieri la telefon pentru a oferi explicaţii. Agresorul indicat de apărătorii victimei s-a căsătorit, potrivit postărilor de pe Facebook, la doar câteva zile după incident.

 

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro