Norme Coca 2023 - 2024

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile formulate de procurorii DNA, de Dan Straja şi Bogdan Păltineanu, au rejudecat cauza şi au dispus condamanarea foştilor manageri de spitale la câte trei ani de închisoare cu suspendare precizeaza news.ro

Judecătorii au majorat pentru Bogdan Păltineanu termenul de supraveghere de la trei la patru ani şi pedeapsa complementară la cinci ani, aceasta fiind suspendată. Instanţa a mai dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, Bogdan Păltineanu să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Autor    Virgil Burla    Sursa News.ro

În cazul lui Dan Straja, instanţa a înlăturat obligaţia de a nu părăsi ţara pe durata termenului de supraveghere de trei ani. Totodată, judecătorii Curţii de Apel au dispus ca pedeapsa accesorie stabilită în cazul lui Straja să fie suspendată, urmând să fie executată doar în condiţiile anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în 24 noiembrie 2016, pe Dan Straja şi Bogdan Păltineanu la câte trei ani de închisoare cu suspendare, după ce au recunoscut că au luat mită pentru atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice.

Instanţa a mai dispus atunci ca Dan Straja şi Bogdan Păltineanu să aibă interdicţie să ocupe funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi şi orice altă functie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de trei ani de la data rămânerii definitive a deciziei de condamnare.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care luni a dat o hotărâre definitivă în acest dosar.

În 8 august 2016, Dan Nicolae Straja, managerul Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu” la data faptelor, şi Bogdan Păltineanu, manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan” la data faptelor şi, ulterior, manager al Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, au fost trimişi în judecată, pentru luare de mită. Judecarea dosarului a început în 29 septembrie, la Tribunalul Bucureşti şi s-a finalizat în 10 noiembrie, după patru termene, timp în care Straja şi Păltineanu şi-au recunoscut vinovăţia.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în perioada mai - august 2015, Bogdan Păltineanu a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale, pentru încheierea şi derularea unor contracte de achiziţii, suma totală de 73.450 de euro şi 18.600 de lei, respectiv: în 12 mai 2015 - 26.400 de euro, 19 mai 2015 - 19.500 de euro, 16 iunie 2015 - 18.600 de lei, 13 iulie 2015 - 5.000 de euro, 21 august 2015 - 22.500 de euro.

Potrivit anchetatorilor, Bogdan Păltineanu se întâlnea frecvent cu reprezentanţii firmelor de medicamente pentru a primi diverse sume de bani, reprezentând 10 la sută din valoarea contractelor cu spitalul, întâlnirile având loc atât în autoturismul doctorului, cât şi în cele ale denunţătorilor.

“Banii primiţi de inculpat la datele menţionate, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10%) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de Geriatrie le încheiase cu firmele respective”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit unor surse judiciare, unele dintre contractele vizate în anchetă au fost încheiate cu firme ale lui Dorin Cocoş.

Dan Straja a fost acuzat de procurorii DNA că, luna mai 2015, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale 95.750 de euro, din care 55.000 de euro în 1 mai 2015 şi 45.750 de euro în 8 mai 2015, “reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi)” încheiate cu Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dan Straja, a negociat mita prin mesaje scrise pe post-it-uri, care apoi erau rupte, iar cei 100.000 de euro i-a primit în două tranşe, 55.000 de euro în biroul lui de la IOB şi 45.000 de euro în maşina sa, parcată într-o zonă necirculată, lângă o linie de tren. Banii au fost daţi în plicuri ascunse în reviste, ultima lăsată pe preşul din dreapta faţă al maşinii lui Straja.

“Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele doua firme”, potrivit DNA. 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro