Norme Coca 2023 - 2024

Actualizare: Potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al Parchetului Județean Neamț, medicul ortoped Florică Guțu, prins în flagrant luând mită de la un pacient, a fost pus sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile. În acest timp el nu va avea voie nici să se apropie de spital și nici să profeseze.

******************

Un medic de la Spitalul Județean Neamț este acuzat de luare de mită, după ce a fost prins, în flagrant, luând 500 de lei de la un pacient. Doctorul Florică Guțu, de la secția de Ortopedie, a fost reclamat la poliție de un bărbat a cărui mamă este internată în spital și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală complexă, după ce-a suferit o fractură la picior. Familia pacientei a scos bani din buzunar pentru a plăti plăcuțele și suruburile necesare la operație, dar s-a trezit și cu o cerință suplimentară și surprinzătoare.

„Omul a venit la poliție și a depus reclamație că medicul i-a pretins, în mod repetat 1.000 de lei, am organizat un flagrant la spitalul județean și l-am prins după ce primise 500 de lei”, ne-a declarat unul dintre anchetatori.

„Cazul este de competența Parchetului județean, iar procurorul care coordonează ancheta a decis să-l rețină pe doctor, pentru 24 de ore”.

Medicul Florică Guțu a fost reținut pentru 24 de ore și este posibil ca, în cursul zilei de 18 martie, să fie dus în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă, mai ales dacă din datele de anchetă va rezulta că povestea cu banii „pretinși” nu este un „incident”, ci o practică

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro