Este afirmaţia amară a unui medic român ce a ales să profeseze peste hotare. Şocant? Nu. Nu pentru cei care au trecut pragul unui spital de stat din ţara noastră.
Este afirmaţia unei tinere doctoriţe care, asemenea multora dintre colegii ei, a învăţat medicina cu entuziasm şi cu binele semenilor în minte şi în suflet. Însă, odată ajunsă în sistemul sanitar de stat, ca rezident, a realizat că nu dorea să-şi practice meseria cu şpagă, mizerie şi „lasă că merge şi aşa!”, marturiseste ea pentru Cuget Liber.
Pentru că interlocutoarea noastră nu a dorit să-şi facă publică şi identitatea, îi vom spune Cătălina. În vârstă de 35 de ani, Cătălina este absolventă a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa. Iniţial, a ales calea pediatriei şi s-a îndreptat, ca medic rezident, către unul dintre cele mai mari spitale din ţara noastră, Spitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Primită cu braţele deschise de germani
„Aproape toţi colegii mei care au plecat au apelat la firme de recrutare. Au fost distribuiţi în oraşe mici, în spitale uitate de lume, în locuri nedorite de specialiştii germani, de nimeni. Unii au reuşit să plece ulterior la spitale bune, în oraşe mari, alţii nu. Mulţi dintre ei au avut experienţe neplăcute.
Eu am plecat pe cont propriu. Am învăţat singură limba germană, timp de un an, cât am alăptat copilul. Apoi, când fetiţa a împlinit un an şi trei luni, am venit la Goethe Institut din Bremen, unde am urmat un curs de trei luni, pentru a obţine certificatul prin care se atesta cunoaşterea limbii la nivelul cerut. După ce am obţinut certificatul B2, am aplicat C.V.-uri la diverse spitale, alese de mine, inclusiv la cea mai mare unitate spitalicească din Bremen. Am fost acceptată peste tot. Am ales însă să rămân în Bremen, pentru că îmi place oraşul, ne făcusem prieteni aici, copilul se integrase în colectivitate”, a continuat medicul constănţean.
„De ce m-aş întoarce în România?!”
Întrebată dacă s-ar mai întoarce să profeseze în România, medicul a răspuns vehement: nu! „De la bun început, m-am integrat foarte bine. Aici lumea este mult mai deschisă, sunt toate naţiile şi coexistăm civilizat. Poate am avut şi eu noroc...Apoi, Germania e verde. Sportul este cheia existenţei. Şefii de secţii vin la muncă pe bicicletă sau alergând în costume sport, kilometrii întregi, fără să se simtă ridicoli. Ca să nu mai spun că şefii de secţii stau cu noi în spital până seara, nu jumătate de zi, precum în România. La noi în ţară snobismul şi nesimţirea sunt la ele acasă. Nu există termen de comparaţie. Bineînţeles că nu m-aş mai întoarce! Nu am de ce şi pentru ce!”, a concluzionat cadrul medical.
Florentina BOZÎNTAN ( Cuget liber )
intreg articol AICI
