Norme Coca 2023 - 2024

Un medic de familie din cadrul Instituţiei medico-sanitare publice "Centrul medicilor de familie Donduşeni" a fost condamnat pentru neglijenţă în serviciu şi răspîndirea bolilor epidemice.

Potrivit procurorilor, în anul 2011, o femeie s-a adresat medicului de familie, acuzând dureri în piept, accese de sufocare, slăbiciuni şi tuse. După efectuarea radiografiei cutiei toracice şi a altor investigaţii clinice şi paraclinice, pacienta a fost diagnozticată cu "Bronşita cronică bilaterală", fiindu-i prescris tratament la domiciliu, cu repetarea controlului medical peste două săptămîni pentru aprecierea rezultatelor tratamentului.

Pacienta activa în calitate de educătoare la grădiniţă şi se afla în contact permanent cu copiii.

Deşi pacienta se afla la evidenţa specialiştilor ca făcând parte din grupul de risc sporit pentru expunere la infecţia cu tuberculoză, medicul de familie nu a asigurat monitorizarea tratamentului şi supravegherea în dinamică a stării acesteia de sănătate. Astfel, deşi pacienta nu a repetat controlul medical, pe motiv că tratamentul prescris anterior a fost neefectiv, medicul de familie nu a înştiinţat reprezentanţii instituţiilor abilitate (Centrul de sănătate publică teritorial, angajatorul salariatului suspectat de o boală social-periculoasă) despre necesitatea suspendării activităţii educatoarei până la definitivarea diagnozei şi excluderea caracterului social-periculos al maladiei.

Peste o lună, educătoarea a fost inclusă, de rând cu ceilalţi angajaţi ai grădiniţei, în lista persoanelor ce urmau să treacă examenul medical obligatoriu la medicul-dermatovenerolog. Fiind responsabil de verificarea stării sănătăţii salariaţilor instituţiilor preşcolare şi neadmiterea la lucru a persoanelor ce au contraindicaţii medicale, dermatovenerologul a efectuat superficial controlul medical profilactic al educatoarei fără a ţine cont de înscrierile privitor la starea nesatisfăcătoare a sănătăţii acesteia şi fără efectuarea setului de investigaţii obligatorii, aplicând în fişa medicală personală a femeii ştampila "admis la lucru".

În rezultatul îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de medicul de familie şi medicul-dermatovenerolog, pacienta a continuat să activeze în grădiniţă, neştiind că suferă de tuberculoză, fiind eliberată din funcţie abia în 2012, când în cadrul următorului examen medical a fost diagnosticată cu maladia "Tuberculoza pulmonară" şi spitalizată în regim de urgenţă la Dispensarul ftiziopneumologic din municipiul Bălţi pentru supunerea unui tratament specializat de lungă durată.

În rezultatul anchetei epidemiologice, efectuată la grădiniţa "Luceafărul" în legătură cu constatarea maladiei TBC la educatoare, a fost stabilit faptul îmbolnăvirii cu tuberculoză a patru copii şi infectării altor 65 de copii din cei 261 care frecventau instituţia preşcolară.

Conform raportului de expertiză medico-legală, diagnosticul stabilit educatoarei putea fi focarul de tuberculoză în grădiniţa "Luceafărul" din oraşul Donduşeni, iar apariţia acestui focar a fost generată de admiterea acesteia pentru activitate în instituţie pentru copii în rezultatul unui control medical necorespunzător.  

Prin sentinţa Judecătoriei Donduşeni din 26 decembrie 2013, medicul de familie a fost achitat pe ambele capete de acuzare, pe motiv că acţiunile ei nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, iar procesul penal în privinţa medicului-dermatovenerolog a fost încetat în legătură cu survenirea decesului.

Procurorii nu au fost de acord cu sentinţa de achitare a medicului de familie şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară. Astfel, prin decizia Curţii de Apel Bălţi apelul procurorului a fost admis, sentinţa judecătoriei Donduşeni – casată, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care medicul de familie a fost recunoscut vinovat de cele incriminate de procurori şi condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în instituţiile medicale timp de 2 ani.

Urmărirea penală pe acest caz a fost exercitată de Procuratura raionului Donduşeni.

Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

Sursa publika.md

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro