Norme Coca 2023 - 2024

Copiii, bătrânii, personalul medical şi bolnavii cronic vor beneficia de imunizare antigripală gratuită începând cu data de 15 octombrie. Cel puţin aşa se laudă oficialii din Ministerul Sănătăţii, care au achiziţionat deja un număr de 500.000 de doze de ser antigripal, care urmează să ajungă la medicii de familie prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică.

Deşi se plâng că dozele sunt prea puţine, specialiştii sunt mulţumiţi că pot începe în timp util imunizarea pacienţilor aflaţi la risc, evitând astfel complicaţiile şi chiar decesele, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi.    „Sunt foarte puţine doze faţă de necesar. Lucrul bun este că vin la timp, iar dacă există posibilitatea de suplimentare, atunci este un mare pas înainte. Anii trecuţi ajunsesem să vaccinăm în februarie, când vaccinul deja nu mai avea niciun efect”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Române de Medicina Familiei (SNMF).    Cât a costat serul antigripal    Pe de altă parte, oficialii din Ministerul Sănătăţii au dat deja asigurări că există posibilitatea de a suplimenta numărul de doze, dacă medicii de familie fac solicitări în acest sens. „Suntem pregătiţi, vom respecta calendarul”, a declarat ieri, la Adevărul Live, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Concret, suma alocată în acest an pentru cele 500.000 de doze, achiziţionate de la un producător internaţional de vaccinuri, se ridică la 5,7 milioane de lei.    „Faptul că anul trecut s-a semnat un contract-cadru, valabil timp de trei ani, le-a permis celor din Minister să se pregătească din timp. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va anunţa campania de vaccinare pe 22 octombrie şi am primit asigurări că România este pregătită să imunizeze persoanele la risc”, a explicat, pentru „Adevărul”, şi Victor Olsavszky, reprezentantul OMS în România.    „Românii nu se înghesuie la vaccinare”   Potrivit acestuia, din analiza făcută de autorităţi a reieşit că românii nu se înghesuie să se imunizeze contra gripei, chiar dacă pot beneficia de gratuitate.    „Sunt şi medici care, din comoditate şi din cauză că primesc un număr mic de doze, preferă să nu mai vaccineze. Nici medicii nu mai încurajează pacientul să vină să facă antigripalul. Trebuie să se găsească o soluţie iar cei din DSP să ducă dozele la medic, pentru a nu-l pune pe acesta pe drumuri”, a comentat şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).    Barbu a adăugat că nu au fost depistate foarte multe cazuri de viroze la nivel naţional. „Am depistat probleme în colectivităţi, dar momentan nu sunt pacienţi care să vină cu probleme grave”, a precizat şi doctorul Sandra Alexiu.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro