Norme Coca 2023 - 2024

Între 20 şi 25 la sută dintre cupluri au probleme de infertilitate, însă cele mai multe dintre acestea, mai ales din mediul rural, nu ştiu asta şi cred că "aşa este viaţa", a declarat medicul Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate şi colaborator al mai multor clinici din Bucureşti.

"Foarte multe cupluri nu ştiu că sunt infertile, mai ales cele din mediul rural. Ele cred că aşa este viaţa. Primul semn al intertilităţii este atunci când, după un an în care cuplul a avut contact sexual neprotejat, nu are copil. Dacă este o astfel de situaţie, cuplul respectiv va merge la un medic specialist în infertilitate. Apoi, este foarte important să avem un diagnostic. Diagnosticul vine după mai multe analize, iar apoi urmează mai multe variante de soluţii, adică nu există o singură modalitate de tratament. Obiectivul nostru este să punem diagnosticul complet şi corect şi apoi să fie luate decizii. Diagnosticul trebuie pus de specialistul în infertilitate", a explicat dr. Vythoulkas, la Salonic , unde, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc cea de-a doua ediţie a Congresului ştiintific organizat de Asociaţia Elenă pentru Medicina Reproductivă - "Noutăţile tehnicii în medicina reproductivă".

Potrivit lui Andreas Vythoulkas, după ce s-a stabilit diagnosticul, cuplului i se vor explica metodele de tratament, iar el va decide. Medicul a mai spus că, în general, problemele de infertilitate încep să apară după vârsta de 36 de ani şi devin şi mai complicate după 40-41 de ani. "Înainte, în 80 la sută dintre cazurile de infertilitate, problemele erau la femei. Acum, ponderea este aproximativ egală: 50 la sută la femei şi tot atât la bărbaţi, asta pentru că acum ştim foarte multe despre infertilitatea la bărbaţi", a adăugat specialistul.

Cauzele cele mai comune ale infertilităţii, în afara celor de natură medicală, sunt legate de carieră. "Preocupată de carieră, femeia uită să facă copiii, iar când se trezeşte este prea târziu", a explicat medicul de origine greacă.

A doua cauză de infertilitate este endometrioza - creşterea anormală a celulelor endometriale (celulele care se desprind de pereţii uterului în fiecare lună la menstruaţie) în afara uterului. O altă cauză a infertilităţii în rândul femeilor este reprezentată de trompele înfundate, în timp ce, în cazul bărbaţilor, cea mai frecventă este concentraţia spermei, cel mai des afectată de stres, asociat cu fumat şi alcool, a adăugat medicul specialist în infertilitate.

În prezent, în Grecia, sunt realizate investigaţii de laborator care pot identifica aceste anomalii. Tot acolo pot fi realizate teste genetice pe embrionii care vor fi implantaţi mamei după fertilizare, pentru identificarea unor posibile boli.

"Screeningul preimplantare ne ajută să descoperim anomaliile obţinute sau moştenite, în numărul sau structura unui cromozom. Aceste anomalii sunt, de regulă, legate de avorturile spontane. Folosind testele preimplantare, putem de asemenea descoperi mutaţii ale unor anumite gene legate de bolile moştenite care au intervenit în familie. În România nu pot fi realizate astfel de teste", a precizat Andreas Vythoulkas.

Tot în Grecia , 60 la sută dintre femeile care fac fertilizare in vitro sunt din străinătate. La o populaţie de aproximativ jumătate din cea a României, în Grecia se fac 15.000 de proceduri pe an, iar în România, doar 2.500, a mai spus dr. Vythoulkas.

"De regulă, femeile din România ajung la medic cu cazuri dificile. Este foarte important pentru toate femeile să înţeleagă că dacă nu rămân însărcinate după un an, este obligatoriu să consulte un medic specialist în infertilitate. Doar acesta îi poate pune un diagnostic corect, primul şi cel mai important pas în reuşita unui cuplu cu probleme de fertilitate", a subliniat medicul.

Pe de altă parte, întrebat dacă în Grecia s-au înregistrat cazuri de trafic de ovule, Andreas Vythoulkas a spus că nu. "În Grecia, legea privind donarea de ovocite este foarte clară. Femeile donatoare au un certificat şi sunt înregistrate într-o bază a Ministerului Sănătăţii. Femeia donatoare primeşte bani, dar nu cunoaşte cine este primitoarea", a mai spus Vythoulkas.

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro