Norme Coca 2023 - 2024

Medicii de familie susţin că părinţii din România sunt debusolaţi pe motiv că nu găsesc vaccinurile de care au nevoie pentru imunizarea copiilor nici la cabinete şi cu atât mai puţin în farmacii.

„Statul trebuie să pună la dispoziţia copiilor vaccinuri dar nu o face, lipsesc vaccinurile de la cabinete. La noi, problema cu vaccinarea nu e legată neaparat de un refuz foarte mare al părinţilor, cât de faptul că, ajunşi la medicul de familie sau la farmacie, aceştia nu găsesc serul de care au nevoie pentru micuţi”, a explicat doctorul Sandra Alexiu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF). Îngrijoraţi de statisticile care nu fac deloc cinste României, medicii atrag atenţia că riscul apariţiei unor epidemii este tot mai mare. De altfel, focare de rujeolă au fost deja depistate şi confirmate de oficiali din Ministerul Sănătăţii în mai multe judeţe din ţară. Concret, rata de vaccinare a scăzut la 80% la noi în ţară, în condiţiile în care pragul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95%.

Îngrijoraţi de statisticile care nu fac deloc cinste României, medicii atrag atenţia că riscul apariţiei unor epidemii este tot mai mare. De altfel, focare de rujeolă au fost deja depistate şi confirmate de oficiali din Ministerul Sănătăţii în mai multe judeţe din ţară. Concret, rata de vaccinare a scăzut la 80% la noi în ţară, în condiţiile în care pragul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95%. Autorităţile arată că un motiv pentru care părinţii refuză să meargă cu micuţii la doctor îl constituie sursele de informare neavizate cu care aceştia intră tot mai frecvent în contact, în timp ce societatea civilă dar şi medicii din sistem se plâng de lipsa vaccinurilor esenţiale, adică cele prevăzute de schema naţională de imunizare. Decese în rândul copiilor nevaccinaţi Spre exemplu, peste 35.000 de copii au sărit anul trecut peste vaccinul împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, spune Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Iar pentru a-i imuniza, oficialii spun că nu mai puţin de 100.000 de doze sunt deja pregătite.

„Odată ce apare într-o zonă cu acoperire vaccinală foarte scăzută un focar de rujeolă, răspândirea se face foarte uşor. Dacă aceste persoane nu s-au vaccinat conform calendarului, le invităm să o facă. Şi aici mă refer la copiii de un an, de cinci ani, de şase ani, de şapte ani”, a arătat Adriana Pistol. La rândul său, profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), a explicat că la nivelul anului 2015 au existat 12.000 de cazuri de rujeolă, soldate inclusiv cu decese în rândul micuţilor, în contextul în care vaccinarea a fost sistată timp de şase luni.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro