Norme Coca 2023 - 2024

Conflictul deschis dintre o parte a medicilor de familie botoşăneni şi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) a cunoscut ieri un nou episod. Deşi medicii de familie aveau programat un simpozion organizat chiar cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, o parte dintre ei au fost vizitaţi de echipe de control ale CAS, venite să verifice prezenţa la program.

Autor Tudor CHIRIAC  Sursa Monitorulbt.ro

Unul din cei mai contrariaţi de modalitatea de control a fost chiar preşedintele patronatului medicilor de familie din Botoşani, care exact în momentul controlului avea termen la Tribunal într-un proces cu Casa de Sănătate. „Vineri dimineaţă (n.r., ieri) eu eram în sala de judecată cu preşedintele CAS, iar echipa de control era la mine la cabinet, întocmind proces verbal că lipseam de la program. Am sesizat Casa Naţională să întreb dacă este normal aşa ceva. Pe acelaşi principiu, nici dumneaei nu era la birou”, a spus medicul Paul Şerban, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Botoşani şi unul din principalii contestatari ai ultimului control al CAS, care s-a lăsat cu amenzi din cauza unor nereguli ale sistemului informatic şi nu a medicilor.

„Cum altfel să marcheze cei de la CAS Ziua Mondială a Sănătăţii decât prin controale la prezenţă când ştiau că avem un simpozion pe teme de sănătate? Îmi vin destule epitete în minte să caracterizez această acţiune, dar e mai bine să mă abţin. Se ştia că medicii vor fi prezenţi la acest simpozion, care a fost anunţat de atâta timp. Vizaţi au fost mai ales cei care au contestat amenzile date în urmă cu o lună”, a mai spus medicul Paul Şerban

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro