Norme Coca 2023 - 2024

Organizația Medici fără Frontiere (MfF) a anunțat duminică faptul că a încetat să mai fie funcțional spitalul din Kunduz (nordul Afganistanului), bombardat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil de forțele aeriene americane, atac în care și-au pierdut viața 12 membri ai personalului medical și șapte pacienți, transmite EFE.

"Spitalul MfF nu mai este operațional. Câțiva membri ai personalului nostru medical lucrează la două spitale la care au fost transferați o parte dintre răniți", a declarat Kate Stegeman, purtătoare de cuvânt a organizației umanitare în Afganistan, pe contul său de Twitter.

În imaginile difuzate după atac se putea vedea cum o mare parte din centrul sanitar continua să ardă, în timp ce supraviețuitorii se înghesuiau în zonele care nu fuseseră atinse de bombe. Spitalul, singurul cu servicii de traumatologie și chirurgie din întreaga regiune și în care lucrau 80 de membri ai MfF, trata circa o sută de pacienți în momentul în care a fost bombardat, a anunțat organizația umanitară.

"În afara faptului că ne-au murit colegi și pacienți, atacul a întrerupt accesul la servicii de traumatologie pentru populația din Kunduz tocmai când aveau mai multe nevoie de aceste servicii", a declarat președintele MfF-Belgia, Meinie Nicolai, citată într-un comunicat de presă.

Lajos Zoltan, infirmier al MfF care se afla în interiorul spitalului din Kunduz în momentul atacului, a povestit că centrul sanitar, la care lucrează din luna mai, era singurul în care putea fi tratată populația și că acum acest centru "nu mai există". Infirmierul a relatat că, imediat ce bombardamentele au încetat, a ieșit din locul în care se afla și unde se dusese ca să doarmă și a găsit "spitalul distrus, în flăcări". "Am încercat să aruncăm o privire la clădirile care ardeau. Nu există cuvinte pentru a descrie cât de îngrozitor a fost. În Unitatea de Terapie Intensivă șase pacienți ardeau, întinși pe paturi", a povestit infirmierul, aflat încă în stare de șoc.

Medici fără Frontiere a anunțat că trei dintre cei șapte pacienți uciși erau copii și a adăugat că 37 de oameni au suferit răni grave, majoritatea fiind transportați la centrul din Puli Khumri, aflat la două ore distanță de Kunduz.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro